Un bărbat al cărui tată a murit de COVID a fost huiduit de protestatari, când le-a reproșat că au ieșit în stradă

0
1017

Peste 250 de oameni au protestat la Constanța față de măsurile de restricții. Un manifestant a devenit recalcitrant, iar forțele de ordine au fost nevoite să intervină. De la balcon, un tânăr le-a atras atenția protestatarilor că tatăl său a murit în urmă cu două zile de COVID, dar cei din stradă i-au răspuns cu huiduieli, informează digi24.ro.

Bărbat: „Unde protestați așa? Să intrați la secție la ATI, la Boli Infecțioase, să vezi ce înseamnă oamenii cu COVID acolo. Nu mai protestați, nu mai protestați așa, e război, nu vă dați voi seama. A murit tata acum două zile de COVID. Acum două zile, tata… de COVID și voi protestați. Să vă fie rușine.”