UAIC investeşte peste 10 milioane de euro în folosul studenţilor

0
628

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor studențești pentru a discuta despre bilanțul anului trecut și proiectele ce urmează să fie implementate.

Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității, le-a transmis studenților că a fost depusă la Comisia Europeană (CE) o fișă de proiect pentru finanțarea unui număr de 20 de laboratoare didactice, dotate cu echipamente moderne, dedicate practicii studențești, investiția propusă însumând 10 milioane de euro.

Nu sunt singurele investiţii atât timp cât tot conducerea UAIC a demarat proiecte vizând modernizarea căminelor existente și construirea unui cămin nou, în spatele cantinei. Acestea sunt lucruri absolut normale atât timp cât prestigioasa instituţie ieşeană are, în prezent, un număr record de studenţi, consemnează ZiarulEvenimentul.ro

Numărul studenților de la Universitatea Cuza din Iași a crescut cu câteva mii în ultimii ani, contrar tuturor așteptărilor și vremurilor pe care le trăim. Suntem aproape 30.000 în Universitate, mai mult decât într-un municipiu – cu 28.000 de studenți și 2.000 de angajați și un buget destul de mare, pe baza căruia încercăm să menținem un echilibru între prioritățile Universității, a punctat prof. univ. dr. Tudorel Toader.

Rectorul UAIC a mai subliniat faptul că respectivele demersuri sunt necesare atât timp cât universitatea ieşeană are „extensii” în Bălți, Chișinău, Piatra Neamț, Botoșani și Focșani.