Turcia amendează mai multe rețele de socializare în urma intrării în vigoare a unei noi legi privind spațiul virtual

0
617

Turcia a amendat Facebook, Twitter și încă alte trei platforme de socializare pentru că nu și-au numit un reprezentant de țară, așa cum prevede o lege controversată intrată în vigoare luna trecută.

Legea prevede ca platformele de socializare cu peste un milion de utilizatori trebuie să își numească un reprezentant în Turcia care să aplice sentințele judecătorești privind îndepărtarea unor postări sau conținuturi media declarate drept ofensatoare. În conformitate cu această lege, Turcia a amendat cu câte 1,2 milioane de dolari companiile Facebook, Instagram, Twitter, Periscope, YouTube și TikTok.

În cazul în care companiile amendate nu numesc reprezentant până la începutul lui decembrie, amenzile se vor tripla. La începutul lunii ianuarie, companiile care nu se supun vor primi interdicție la afișarea de reclame în Turcia. Peste încă trei luni, riscă reducerea lățimii de bandă cu 50% și în final, cu 90%.

O potențială reducere cu 90 de procente, estimată că ar viza în luna mai companiile care nu se supun, le-ar face practic inutilizabile, susțin experți în drepturile digitale.