Trei unităţi şcolare din Iași vor avea săli noi de sport – primarul a semnat contractul

0
839

Autorităţile locale continuă demersurile pentru construirea a trei noi săli de sport școlare la tot atâtea unități de învățământ. Astfel, joi, 2 iulie, primarul Mihai Chirica a semnat un contract de servicii privind elaborarea studiilor de fezabilitate pentru săli de sport la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” și Școala Gimnazială „George Coșbuc”.

Info Iași informează că studiile de fezabilitate vor fi elaborate de SC YDA Proiect Consulting SRL, în cel mult trei luni, contra unei sume de 78.000 lei, fără TVA (92.820 lei, cu TVA).

Licitația finalizată prin contractul menționat a atras nu mai puțin de 14 oferte din partea unor firme de profil.

“În prezent, cele trei unități școlare nu dețin săli de sport, activitățile de educație fizică și sport desfășurându-se în săli de clasă sau în aer liber. Pe de altă parte, cele trei școli dispun de terenuri suficiente pentru a se putea construi sălile de sport, păstrând totodată neatinse suprafețele terenurilor de sport existente”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Serviciile de elaborare a studiilor de fezabilitate includ realizarea studiilor topografice, geotehnice și de coexistență, precum și a documentației tehnice pentru obținerea avizelor / acordurilor / autorizațiilor necesare pentru obținerea autorizației de construire, care nu au fost solicitate prin certificatul de urbanism.