Taxele pentru actele de identitate se pot plăti şi prin SMS

0
888

Directorul executiv al Direcţiei Locale de Evidenţa Persoanelor Iaşi, Marius Bodoga, a precizat că ieşenii au posibilitatea de a achita cei 7 lei prin intermediul unui SMS, astfel că nu vor trebui să stea la coadă pentru a achita această taxă.

“Astăzi (marţi-n.r) Direcţia Locală de Evidenţa Persoanelor şi-a completat paleta de servicii online puse la dispoziţia cetăţenilor municipiului Iaşi şi nu numai. Dorim, astfel, să oferim o nouă alternativă de plată a taxelor specifice activităţii de stare civilă şi evidenţa persoanelor. Este vorba despre plata prin SMS a contravalorii actului de identitate, respectiv 7 lei Cartea de identitate şi 1 leu Cartea de identitate provizorie. Aceste facilităţi sunt active de astăzi, urmând ca, de pe 1 mai, aceeaşi facilitate să fie introdusă şi pentru taxa facilitare dosar specifică activităţii de stare civilă, eliberarea dosarelor sau oricărui document de stare civilă”, a declarat directorul executiv al Direcţiei Locale de Evidenţa Persoanelor Iaşi.

Potrivit acestuia, taxele pot fi plătite scriind un mesaj la numărul 7530, cu textul IS 7 – pentru plata Cărţii de identitate, IS 1- pentru plata Cărţii de identitate provizorie, IS 12 – pentru taxa procesare dosar, urmat de Codul Numeric Personal (CNP) al solicitantului.

El a precizat că, în continuare, se pot efectua plăţi la caseria Serviciului de Stare civilă, a celui de Evidenţă a persoanelor, caseriile Centrelor de cartier sau online, pe platforma ghişeul.ro.