Sute de ieșeni au participat la Sărbătoarea Florilor! 11 angajați de la Servicii Publice au realizat ornamente speciale – principalul punct de atracție, o decorațiune creată din gazon

0
758

Compania Servicii Publice Iași a fost prezentă în perioada 22 – 25 aprilie 2021 la Sărbătoarea Florilor – „FloralIS”, care s-a desfășurat pe Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Standul special al celor de la Servicii Publice a atras privirile a sute de trecători prin farmecul florilor expuse și al aranjamentelor special create în sera din zona CUG, de la baza Tudor Neculai, relatează bzi.ro.

Zeci de flori colorate au fost expuse pentru vânzare, dar atracția cea mai mare a trecătorilor a fost un ornament special realizat din gazon. Dintre toate florile colorate, masa și banca realizate din gazon au atras toate privirile, iar trecătorii se opreau pentru a imortaliza momentul.

„Suntem aici de vineri, 22 aprilie, iar duminică, 25 aprilie, este ultima zi. Toate florile expuse sunt de vânzare, iar trecătorii chiar sunt interesați. Vânzarea a mers destul de bine în aceste zile. Masa și banca sunt din schelet metalic și îmbrăcate în gazon. Avem expuse mușcate, sporul casei și un mozaic din petunii. Avem și un ornament special făcut de doamnele de la seră, un ou din garofițe roșii. Prețul florilor variază între 8 și 29 de lei, cele mai scumpe fiind petuniile”, a declarat Ștefan Osoianu, șeful serei de la Servicii Publice Iași.

Cei 11 lucrători din seră au realizat o grădină în miniatură

Un alt punct de atracție a expoziției de la standul Servicii Publice a fost o mică grădină cu ornamente realizate din sute de flori albe. Angajații din seră au reușit să realizeze un mic colț de rai. Gazonul a fost aranjat în cel mai mic detaliu. Aleea a fost presărată cu pietre albe, iar la capătul ei au fost aranjat un cerc din pavele, unde erau așezate două scaune albe din fier, înconjurate de flori din soiul sporul casei. De zecile de flori și aranjamente s-au ocupat cei 11 angajați ai serei de la Servicii Publice.

Personalul are grijă în fiecare zi de mii de flori. Parcurile și aleile din Iași au fost înfrumusețate cu flori multicolore, deoarece pe data de 15 aprilie 2021 a început prima etapă de plantare. Peste 200.000 de flori au fost plantate în spațiile special amenajate din oraș. Plantările se realizează pe o suprafață de peste 11.000 de metri pătrați din municipiu. Lalelele, zambilele sau petuniile sunt doar câteva dintre miile de flori care colorează întregul oraș. Costurile de plantare pentru sezonul primăvară – toamnă 2021 sunt de peste 800.000 de lei, adică 160.000 de euro.