Spitalul Regional Iași: Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții

0
821

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 8 decembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Contractului de finanțare (Spitalul Regional de Urgență Iași – COVID-19), dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), semnat la București și la Luxemburg, la 20 aprilie 2021, informează Administrația Prezidențială.

Finanţarea în valoare de 250 milioane de euro face parte dintre facilităţile întreprinse de BEI ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, pentru sprijinirea statelor membre în realizarea unor investiţii în infrastructura de sănătate.

La solicitarea Ministerului Sănătății și Ministerului Finanțelor, Guvernul României a aprobat pe 19 august proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași – COVID-19. Împrumutul acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România.

Potrivit Adevărul, premierul Nicolae Ciucă a declarat că subiectul celor trei spitale regionale, de la Cluj-Napoca, Craiova și Iași, trebuie să reprezinte un punct prioritar pe agenda Ministerului Sănătăţii.

„Am avut o discuţie cu dl Rafila şi de asemenea, legat de acest subiect, cred că este important să aducem în dezbatere şi stadiul în care ne găsim cu proiectele celor trei spitale regionale”, a spus Ciucă în şedinţa Executivului, potrivit sursei citate mai sus. 

Șeful Guvernului a mai subliniat că ar dori ca subiectul celor trei spitale să reprezinte un punct prioritar pe agenda Ministerului Sănătăţii.

„Este de asemenea foarte important tot ceea ce înseamnă pregătirea întregului ansamblu de servicii medicale oferte populaţiei, este nevoie să identificăm de acum ceea ce avem nevoie pentru valul 5, să demarăm toate elementele de contract, asigurarea medicamentelor şi serviciilor medicale în ATI şi dacă există posibilitatea, şi trebuie să existe, să îmbunătăţim tot ceea ce reprezintă ansamblul de măsuri”, a mai afirmat Ciucă.  

Noul Spital Regional de Urgență Iași – COVID-19 va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient.

Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, neuroștiințe etc. Astfel, spitalul este prevăzut a deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic.

Sprijinul BEI va îmbunătăți calitatea și eficiența tratamentelor medicale, utilizând cele mai noi tehnologii și va contribui la consolidarea răspunsului în materie de sănătate publică la pandemia de COVID-19 și la îmbunătățirea gradului de pregătire împotriva pandemiilor viitoare.

De asemenea, spitalul va îmbunătăți activitatea de predare și cercetare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore Popa din Iași. Se estimează că unitatea spitalicească va fi operațională în 2027.

Conform contractului, finanțarea BEI în valoare de 250 de milioane de euro reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgență Iași, diferența urmând a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.