Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi prinde contur

0
991

Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă se apropie de faza în care va putea fi depus de Ministerul Sănătății în vederea obținerii finanțării.
Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţă extraordinară, Protocolul de Asociere, încheiat între Ministerul Sănătăţii, Instituţia Prefectului, Consiliul Județean şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi pentru realizarea obiectivului de investiţii „Spital Regional de Urgenţă Iaşi”.
Conform documentului, cele patru instituții vor colabora în vederea derulării şi respectării termenelor proiectului, sprijinirii şi asigurării de personal pentru realizarea SRU.
În protocol sunt menţionate contribuţiile şi responsabilităţile tuturor părţilor semnatare.
Astfel, Consiliului Local îi revin aprobarea Planului Urbanistic Zonal necesar realizării obiectivului, asigurarea căilor de acces și a reţelelor de utilităţi, asigurarea transportului public local. Totodată, Primăria Iași va trebui să se preocupe de asigurarea facilităţilor în ceea ce priveşte eliberarea avizelor, certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire necesare obiectivului de investiție precum și de legătura cu deţinătorii de utilităţi, inclusiv cu celelalte autorităţi locale de avizare.
Consiliul Județean va asigura resursele umane şi materiale, conform competenţei, și va face diligenţele necesare obţinerii oricărui aviz, acord, autorizaţie, la nivelul său şi a instituţiilor subordonate. Totodată, CJ va sprijini logistic, cu documente și personal de specialitate, derularea în condiții corespunzătoare a proiectului.
Termenul pentru darea în folosinţă a unităţii medicale este anul 2023. Viitorul Spital Regional de Urgență va avea 850 de paturi.
Săptămâna aceasta reperezentanții CJ, ai finanțatorilor, consultanții și reprezentanții Ministerului Sănătății se vor întâlni pentru a stabili ultimele detalii înainte de depunerea proiectului.