Situaţie penibilă pentru Maricel Popa: CJ Iaşi a pierdut preşedinţia Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

0
968

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a pierdut preşedinţia Euroregiunii Siret-Prut-Nistru în faţa omologului său din Prahova. Pe 16 august, au avut loc la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, Forumul Preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi Adunarea Generală a Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Pe ordinea de au fost două puncte, unul privitor la primirea de noi membri iar altul la alegerea organelor de conducere pentru un mandat de doi ani. Cu această ocazie, președinția Euroregiunii Siret-Prut-Nistru și Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a revenit Consiliului Județean Prahova, prin reprezentantul legal, preşesdintele Bogdan Andrei Toader. Maricel Popa va rămâne însă în forul de conducere, ocupând poziţia de vicepreşedinte.

Şeful CJ ar fi încercat să forţeze politizarea acestei structuri prin impunerea în funcţia de director executiv al colegului său de partid, Lorin Urcaciu. Ba mai mult, Maricel Popa ar fi condiţionat cotizaţia Iaşului de preşedinţia acestui for.
Pierderea preşedinţiei Euroregiunii a fost taxată de liberali care, în mai multe rânduri, au atras atenţia asupra derapajelor administrative ale lui Maricel Popa. 

“Maricel Popa reușește să facă imposibilul, să facă de râs un întreg județ în fața celor 29 de raioane moldovenești din totalul de 32 ale Republicii Moldova. Maricel Popa trebuie să demisioneze acum, pentru că Iașul merită mai mult! Este de așteptat ca Maricel Popa să refuze plata cotizației pe anul 2018 și să propună ieșirea Iașului din AESPN. Fac un apel la toate grupurile politice din Consiliul Județean să refuze acest posibil scenariu. Avem obligația de a reabilita imaginea Iașului și asta se face prin seriozitatea cu care sunt respectate angajamentele și responsabilitățile pe care județul și le-a asumat în cadrul diferitelor parteneriate”, a declarat preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe.

Cum se scuză Maricel Popa: “Nu este nicio tragedie”

În replică, Maricel Popa spune că nu este nicio tragedie că Iaşul nu mai conduce Asociaţia şi exclude că s-ar fi făcut încercări de numiri în funcţii executive. “Nu este normal ca liberalii să pună o astfel de presiune politică pentru o Asociaţie care reprezintă în fapt cooperare, şi subliniez, cooperare transfrontalieră între administraţii publice din două ţări vecine. Este normal ca primind noi membri şi având mai mulţi reprezentanţi din România să funcţionalizăm acest sistem rotativ, democratic, în care fiecare dintre instituţii să participe pentru o perioadă la conducerea structurii. Nu este nicio tragedie. AESPN funcţionează normal şi va funcţiona şi de acum încolo. Susţinem cu toată forţa parteneriatele cu raioanele din Republica Moldova, însă vreau ca lucrurile să fie corecte şi transparente. Am depus în aceşti doi ani de mandat 15 proiecte pe cooperare transfrontalieră, în valoare de 27 milioane de euro. Comparativ, în perioada 2012-2016, administraţia liberală a realizat doar 4 proiecte, în valoare de 5 milioane de euro. AESPN nu este un bun personal al nimănui, iar resursele acesteia, generate din bani publici, trebuie folosite pentru dezvoltare şi nu pentru clientela politică! Am semnat până acum contracte în valoare de 600 milioane de euro, care reprezintă proiecte pentru judeţul Iaşi” a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.