O şcoală din Iaşi va rămâne închisă după ce mecanicul a fost diagnosticat cu Covid19

0
699

Copiii claselor terminale de la Şcoala Titu Maiorescu din Iaşi vor continua cursurile în sistem online, după ce, unul din angajaţii şcolii a fost depistat pozitiv cu Covid19. Aceştia au fost anunţaţi aseară, după efectuarea testelor în cazul unui număr de 9 angajaţi.

„Au fost testate 9 persoane de la Şcoala Titu Maiorescu, dintre care opt am ieşit negativ la această testare, iar o persoană a ieşit pozitiv. Rezultatele au venit aseară târziu, drept pentru care am luat luat decizia în cursul nopţii să anunţăm elevii şi părinţii de suspendarea cursurilor de pregătire pentru Evaluarea naţională şi suspendarea activităţilor personalului didactic pentru încheierea situaţiei şcolare. A fost anunţat DSP-ul, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, iar acum aşteptăm ancheta epidemiologică şi vom respecta regulile care ni se vor impune de către DSP”, a anunţat conducerea şcolii.