Şeful DRDP Iaşi, atac la Chirica pe tema Spitalului Regional: “Primăria nu asigură căi de acces către viitorul spiral”

0
836

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Ovidiu Laicu, a lansat acuzaţii în direcţia primarului Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, cu referire la traficul care va fi generat de viitorul Spital Regional de Urgenţă. Acesta a comentat şi raportul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, pe care îl consideră superficial. Toate acestea vin ca urmare a concluziilor vizitei la Iaşi a ministrului Sănătăţii, în cadrul unor dezbateri pe proiectul SRU.

“Nu pot să nu remarc o serie de slăbiciuni pe care proiectul prezentat de APM Iași le comportă, în ceea ce privește impactul asupra mediului. Înainte de toate, oricine remarcă apropierea viitoare unități de urgență de Aeroportul Internațional Iași, a cărui dezvoltare și mărire a numărului zilnic de curse au un deja impact simțitor asupra poluării fonice în zonă. Iar aceasta va fi resimțită cu atât mai mult de niște oameni aflați în suferință, în speță, pacienții spitalului, dar și personalul care lucrează acolo. În al doilea rând, am înțeles că tot în aceeași zonă se preconizează și construcția unei viitoare săli de sport, un alt obiectiv de care Iașul are nevoie, dar care, de asemenea, cel puțin pe perioada de șantier, va acutiza problema poluării. Toate acestea în condițiile în care, pentru zona respectivă nu am văzut niciun plan coerent de dezvoltare a infrastructurii rutiere”, a spus Laicu.

Directorul DRDP l-a luat la ţintă pe Mihai Chirica pe motiv că acesta nu crează căi de acces către viitorul spital. “L-am auzit pe Mihai Chirica vorbind din nou despre pasarele suspendate peste întreaga zonă, dând directive altor instituții deconcentrate, când instituția pe care o conduce, în speță, Primăria Iași, nu a reușit să pună la punct câteva lucruri esențiale: crearea unor căi de acces spre viitorul spital de urgență și, mai ales, descărcarea acestora pe infrastructura rutieră actuală. Din punctul nostru de vedere – și am transmis acest lucru inclusiv în cadrul dezbaterii de ieri – DRDP Iași va face toate eforturile și a venit deja cu soluții pentru zona DN 24 și zona C.A. Rosetti, în conformitate cu legislația și cu normativele după care ne ghidăm activitatea. În schimb, nimeni nu ne spune unde se va descărca traficul dinspre Spitalul de Urgențe spre partea cealaltă de oraș? În Podul de Fier? Cu niște artere care sunt deja suprasolicitate – C.A. Rosetti, Eternitate, Elena Doamna, Cucu și B-dul Tudor Vladimirescu – iar asta nu doar în orele de vârf?, a mai spus Laicu.