Se anunţă protest de amploare din cauza stării drumurilor judeţene!

0
1020

Cetăţenii din comunele Ciortești, Dolhești și Bunești-Averești, nu mai rabdă gropile din drumurile judeţene și nepăsarea autorităţilor şi vor iniţia un protest pe 26 octombrie.

Este vorba de drumul judeţean DJ244D iar starea acestuia stârneşte valuri de nemulţumiri atât din partea şoferilor ieşeni cât şi cei vasluieni.

“Voi fi în prima linie alături de ei, sper ca domnul președinte al Consiliului Județean Iași, Maricel Popa să ne vadă! Plecăm din fața Primăriei Ciortești de la 14.30, pentru ca, la ora 15.00 să ne întâlnim la limita cu județul Vaslui, cu protestatarii de acolo!”, a declarat Alina Apostol, primar al comunei Ciorteşti.