Şantierele ieşene vor “îngheţa” iarna asta

0
912

Primăria Iaşi a emis o dispoziţie de sistare a lucrărilor pe perioada de timp friguros, atât pentru lucrările subterane pentru utilităţi, canalizări, energie electrică, gaze, cât şi pentru lucrări de asfaltare.

“În ceea ce priveşte străzile Kogălniceanu, Ralet şi Theodor Pallady am reuşit să finalizăm asfaltarea în proporţie de 100%, cu tot cu trotuare, rămânând de făcut racordurile cu străzile laterale pe care le vom finaliza în prima parte a anului viitor, pentru a nu le compromite calitatea. Vor urma executarea marcajelor rutiere, recepţia lucrărilor şi instituirea de sensuri unice. Vom mai lucra pe Şoseaua Naţională, unde suntem la nivelul de piatră şi balast. Dacă nu plouă, iar temperaturile vor fi în jurul valorii de zero grade, vom reuşi să aşternem şi un strat de bază de asfalt, astfel încât să pregătim premisele pentru următoarele straturi de asfalt de anul viitor. Cât ne mai permite vremea, mai lucrăm la blocurile din zona Grădinari, unde au început săpăturile la fundaţii şi unde prognozăm să le finalizăm spre sfârşitul anului viitor”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Lucrările la pasajul pietonal de la Gară vor continua până la sfârşitul anului, fiind doar lucrări de montaj, care nu presupun procese umede de mare amploare.

„Pasajul pietonal din zona Gării va fi dat în folosinţă în acest an, urmând ca echipamentele, respectiv lifturile pentru persoanele cu dizabilităţi să le montăm, dacă temperaturile ne permit, chiar în acest an, dacă nu, imediat ce vremea se va îmbunătăţi. De asemenea, la podul peste Cicoarei se lucrează la identificarea reţelelor subterane, nefiind probleme din punct de vedere al condiţiilor tehnice. În ceea ce priveşte canalul deversor din zonă, lucrările vor începe în primăvară”, a detaliat primarul Mihai Chirica.