Chirica, despre Sala Polivalentă lui Popa: “Dacă face sală cu 16.000 de locuri într-o comună, dau o sticlă de şampanie tuturor locuitorilor”

0
814

Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a primit cu scepticism vestea că Maricel Popa îşi propune construirea unei săli de sport cu 15.000 – 16.000 de locuri la Miroslava. Proiectul a fost votat deja în plenul Consiliului Judeţean Iaşi.

“Dacă Maricel Popa va face o sală polivalentă în comuna Miroslava, aşa cum a declarat public, voi da câte o sticlă de şampanie tuturor locuitorilor din comună, chiar dacă trebuie să mă împrumut la bancă, ca persoană fizică, pentru o perioadă foarte lungă de timp. Când aud astfel de prostii, mă dor urechile. Mie imi este frică de o astfel de sală polivalentă la Iaşi, unde gestionăm peste 400.000 locuitori. Care este persoana iresponsabilă care ar semna o investiţie cu o asemenea valoare, cu o asemenea capacitate, când eşti convins că nu poţi umple o asemenea sală nici în Bucureşti? Nu ştiu ce sa zic. Pastile!”, a declarat Mihai Chirica.

Pentru că în proprietatea CJ Iaşi nu există un teren care să permită construirea unui astfel de obiectiv, s-a făcut o solicitare către comuna Miroslava, pentru punerea la dispoziţie a unui amplasament cu acces la drum naţional sau european, să fie racordat sau uşor de racordat la utilităţile publice şi care să nu facă obiectul unor cereri de retrocedare sau litigii. Terenul identificat are o suprafaţă de 6,7335 hectare în intravilanul satului Brătuleni. Așa cum am declarat în nenumărate rânduri, județul nostru are nevoie de o sală polivalentă, iar Consiliul Județean Iași intenționează să obțină fondurile necesare construirii acesteia, investiția fiind una așteptată de comunitatea noastră. Noua sală va avea o capacitate de 15 mii de locuri, Consiliul Județean Iași urmând să facă proiectul, studiul de fezabilitate și să obțină banii de la ministerele de resort”, a declarat Maricel Popa.