Salvaţi Copiii: Aproape jumătate dintre copii comunică online cu necunoscuţi

0
1210

Aproape jumătate dintre copii comunică online cu necunoscuţi, iar 58% dintre aceştia merg şi se întâlnesc faţă în faţă cu aceşti străini.

Datele provin din studiile privind utilizarea Internetului de către copii efectuate în cadrul proiectului “Ora de Net”, informează Organizaţia Salvaţi Copiii prin intermediul unui comunicat, citează Agerpres.

“Datele mai relevă că 45% dintre copii declară că au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în ultimul an în spaţiul virtual, 22% afirmă că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceştia spunând că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conţinut explicit, iar 5% că li s-a solicitat o fotografie sau o înregistrare video în care să îşi arate părţile intime”, a menţionat aceeaşi sursă.

Aceste teme au fost abordate în cadrul seminariilor regionale “Protecţia şi participarea copiilor în mediul online”, organizate în luna mai de Salvaţi Copiii România, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. La seminarii au participat 260 de specialişti proveniţi din toate judeţele.

“Seminarul a avut un caracter interactiv, participanţii prezenţi au lucrat în echipe, conform specializărilor, pentru a prezenta colegilor din celelalte structuri expertiza instituţiei lor în acest domeniu, modul de lucru sau potenţialele intervenţii pe care le pot avea în cazul în care un copil devine victimă, agresor sau martor al unei situaţii periculoase în mediul digital”, a informat organizaţia.

Cele opt seminarii regionale au reunit reprezentanţi ai judeţelor limitrofe, iar prin intermediul dialogului au fost puse bazele unei cooperări intersectoriale la nivelul fiecărui judeţ, formându-se astfel 43 de echipe locale de informare şi intervenţie pentru reducerea abuzului asupra copiilor prin intermediul noilor tehnologii.

Pe lângă resursele şi campaniile de conştientizare adresate direct copiilor, lucrăm cu specialiştii din domeniul educaţiei şi protecţiei drepturilor copilului, astfel încât să ne asigurăm că există o reţea de suport corect informată privind activităţile pe care cei mici le întreprind online, pregătită să intervină în interesul copilului”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii.

Potrivit organizaţiei, specialiştii din domeniile educaţie, psihologie, asistenţă socială şi protecţie legală pot acţiona ca un organism de suport şi intervenţie în situaţiile de abuz în mediul digital experimentate de către copiii din judeţul lor, în colaborare cu echipa ‘Ora de Net’.

“Participarea la seminarul ‘Protecţia şi participarea copiilor în mediul online’, pe care organizaţia Salvaţi Copiii l-a organizat în cadrul programului ‘Ora de Net’ la Cluj-Napoca, ne-a oferit oportunitatea de a ne întâlni cu colegii noştri din judeţele regiunii Nord-Vest şi de a crea echipele interdisciplinare judeţene de acţiune. Organizarea evenimentelor de informare a cadrelor didactice şi activităţilor împreună cu copiii de către echipele interdisciplinare judeţene este o idee originală care va aduce un plus de valoare activităţilor de prevenire şi combatere a abuzurilor în mediul online” a declarat Alina Boca, reprezentant Casa Corpului Didactic Cluj-Napoca.

Etapele următoare ale proiectului presupun organizarea unor evenimente locale dedicate copiilor şi adolescenţilor cu tema “Relaţionarea în mediul online”, care vor atinge subiecte precum Grooming (ademenirea copiilor), Cyberbullying, Sexting şi Discursul Instigator la Ură, precum şi întâlniri adresate părinţilor pentru a le explica acestora situaţiile de risc pe care copiii le pot întâlni pe internet, dar şi metodele de sprijin pe care adulţii le au la dispoziţie.

“Ora de Net” (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internetului şi a noilor tehnologii online de către copii. Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de coordonator naţional.