Rețeta reciclărilor USR-PLUS: David Mihail, învins în alegerile locale, consolat cu o funcție grasă la Garda de Mediu

0
854

Săptămâna trecută, USR-PLUS a făcut noi numiri în funcții-cheie la Ministerul Educației, Garda de Mediu, la Cancelaria Prim-ministrului și în funcția de prefect al județului Buzău. La Garda de Mediu, propunerea PLUS este Mihail David, pentru funcția de vicepreședinte.

Ce îl recomandă pe Mihail David?

După negocierile dintre partenerii din coaliție, postul de vicepreședinte al Garzii de Mediu a revenit formațiunii PLUS, aceștia din urmă propunându-l pe Mihail David, președintele PLUS Alba. Prima întrebare care ne vine în minte este una de bun-simț: ce anume (dacă există ceva) îl recomandă pe Mihail David pentru funcția de vicepreședinte la Garda de Mediu? La nivelul studiilor, acesta a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Altfel spus, acesta a absolvit o facultate destul de obscură de la o universitate mai degrabă de mâna a doua din țară, consemnează psnews.ro. La nivelul experienței de muncă, Mihail David este director general adjunct la o firmă din domeniul transportului de marfă și logistică.

Răspunzând întrebărilor venite de la presa locală, Mihail David, recunoaște de altfel că studiile nu îl recomandă pentru poziția de vicepreședinte la Garda de Mediu. Însă acesta încearcă să dreagă busuiocul spunând că îl recomandă calitățile de management acumulate în timp. Mai exact, Mihail David consideră că experiența acumulată ca manager la o firma din domeniul transportului este suficientă pentru a coordona o instituție publică, în calitate de vicepreședinte al Gărzii de Mediu.

Rețeta reciclărilor USR-PLUS

În realitate, Mihail David respectă deja o rețetă stabilit de USR-PLUS. Pierzătorii din alegerile locale, care se întâmplă să fie și președinți sau co-președinți regionali ai USR-PLUS sunt reciclați pentru funcții publice, precum în acest caz – vicepreședinte la Garda de Mediu. Nu studiile sau pregătirea profesională îi recomandă pe aceștia pentru funcțiile publice în cauză, ci mai degrabă calitatea lor de șefi regionali ai filialelor USR-PLUS. Profitând de faptul că se află la guvernare, cei de la USR-PLUS își înșurubează oameni loiali cam peste tot pe unde se poate face lucrul acesta.

Mihail David a pierdut de altfel alegerile locale. Din poziția de co-preşedintele Alianţei USR-PLUS Alba, acesta candida în 2020 la preşedinţia Consiliului Judeţean Alba. Bătut zdravăn în alegeri de PNL, Mihail David ar fi rămas doar o figură periferică dacă USR-PLUS nu s-ar fi aflat la guvernare. Chiar dacă Mihail David a pierdut, el se poate dovedi util în continuare pentru cei de la USR-PLUS, atâta timp cât rămâne loial. Eșecul în alegerile locale nu contează pentru că USR-PLUS nu își uită oamenii. Indiferent de nivelul lor de pregătire sau de experiența profesională, aceștia își vor găsi loc printr-o funcție călduță.

Să nu uităm că unul dintre marii înfrânți ai alegerilor locale a fost useristul Stelian Ion, care nu a reușit să își adjudece Primăria Constanța. Ce s-a întâmplat ulterior știm cu toții. Stelian Ion este actualul ministru al Justiției. Acesta a primit o funcție care compensează mai mult decât orice înfrângerea în alegerile locale. Probabil că Mihail David nu e nici el prea trist acum că nu a reușit să își adjudece președinția Consiliului Județean Alba, de vreme ce a primi vice-președinția Gărzii de Mediu ca „premiu de consolare”.