Râul Nicolina, poluat cu produse petroliere. Specialiștii au intervenit în regim de urgență

0
982

Vineri după-amiază a fost semnalat faptul că, pe cursul de apă Nicolina, în zona pod Piață CUG, erau prezente irizații specifice hidrocarburilor. Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad (ABA) și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași (SGA) au intervenit la fața locului în vederea stopării răspândirii irizațiilor, dar şi pentru identificarea cauzelor producerii poluării cursului de apă, urmărindu-se luarea măsurilor ce se impun pentru limitarea efectelor poluării şi stoparea descărcărilor de ape impurificate.

În urma deplasării echipajului SGA Iași, în zona afectată, s-a constatat că pe suprafața râului Nicolina erau irizații specifice produselor petroliere, provenite din colectorul prin care sunt tranzitate apele cursului de apă necadastrat Valea Seacă. Precizăm că, amonte de gura de evacuare a colectorului Valea Seaca, pe cursul de apă Nicolina, nu s-au constatat urme de produse petroliere. Formația de intervenție rapidă a SGA Iași a acționat imediat pe râul Nicolina cu baraje absorbante, pe sectorul amonte de pod Mircea cel Bătrân, la aproximativ 500 metri amonte de confluența cu râul Bahlui și pe tronsonul colector Valea Seaca-Pod Nicolina, folosindu-se și material absorbant (turbă), precum și lavete absorbante. Totodată, irizațiile au fost prezente doar pe tronsonul aval pod Piață CUG și până la Pod Nicolina.

Până în prezent, nu s-a identificat fenomenul de mortalitate piscicolă.

Laboratorul de Calitate a Apei din cadrul ABA Prut – Bârlad a prelevat probe de apă în vederea efectuării analizelor fizico-chimice, atât în cursul zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, cât și astăzi, 11 ianuarie 2020, pentru urmărirea influenței asupra calității corpului de apa de suprafață pe care a fost semnalată poluarea.

Menționăm că de vineri după-amiază, pe colectorul de apă Valea Seacă, nu au mai fost semnalate scurgeri de produs petrolier. Pentru evitarea propagării undei de produs petrolier, în aval de podul Crucea Ferentz s-a constituit un echipaj mixt pentru supravegherea intervenției operative pe timpul nopții, dotat cu materiale specifice de combatere a poluărilor accidentale. Personalul din cadrul SGA Iași monitorizează și intervine, în continuare, pe cursul de apă Nicolina, și acționează pentru îndepărtarea vegetației de pe maluri, pe sectoarele pe care produsul petrolier s-a depus pe vegetație. Pentru identificarea poluatorului a fost solicitată intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, în vederea verificării casetei Valea Seacă. Materialele utilizate pentru îndepărtarea produsului petrolier de pe cursul de apă Nicolina vor fi colectate în recipienți speciali și apoi transportate pentru neutralizare”, au transmis reprezentanții ABA Prut-Bârlad și SGA Iași.