Promosiunile lui Maricel Popa, demontate de opoziţie

0
941

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a promis, în ultima săptămână, că va demara investiţii de câteva zeci de milioane de lei în lucrări de reparaţii a unor drumuri calamitate dar şi modernizarea unor artere de drum judeţean. Consilierii judeţeni PNL privesc cu scepticism promisiunile şefului CJ.

“Zilele acestea, preşedintele Consiliului Judeţean se laudă în presă că va repara în următoarele două luni mai multe drumuri. Aşa e la noi, la Iași, în loc să plombezi drumurile în martie-aprilie, le plombezi în octombrie-noiembrie, după ce şi-au rupt ieşenii mașinile prin gropi tot anul. Să mai faci din această ruşine un motiv de mândrie e mare artă. Dacă vom avea o toamna ploioasă şi zăpezi timpurii, plombele vor redeveni gropi peste iarnă. Păi nu trebuie să aibă un motiv să se laude și anul viitor?”, a spus Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL.