Proiectul de lege pentru construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, aprobat în Comisia de Transporturi

0
915

Comisia de Transporturi din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea de lege depusă de deputatul PMP Petru Movilă privind construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. ʺEste al doilea pas important pentru acest proiect, după ce în cursul anului trecut a fost aprobat de Senat. Sperăm ca votul comisiei să fie decisiv în faţa colegilor din Camera Deputaţilor şi să treacă fără emoţii la votul finalʺ, a declarat deputatul Petru Movilă, iniţiatorul propunerii de lege.

Readucem aminte faptul că în luna mai 2017, deputatul Petru Movilă, susţinut de 77 de colegi parlamentari a depus o propunere de lege privind construcţia autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, respectiv Autostrada Unirii. „Este poate cel mai important proiect de infrastructură de care are nevoie România la acest moment. Este un proiect promis de 10 ani, necesar pentru a scoate din sărăcie cea mai săracă zonă a României, cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană. Am ales această soluţie pentru că este singurul mod în care noi, parlamentarii, putem efectiv decide pe acest proiect atât de important pentru noi şi am convingerea şi rugămintea că toţi cei care au semnat vor votaʺ, a completat deputatul.