Proiect de peste 150 milioane lei în comuna Aroneanu pentru infrastructură rutieră

0
770

Un proiect în valoare de 155 milioane lei pentru amenajarea străzilor din comuna Aroneanu a fost declarat eligibil de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Primăria a depus acest proiect încă din prima zi de la data deschiderii sesiunii, în luna aprilie a acestui an.

„Lucrările presupun modernizarea și reabilitarea întregii infrastructuri rutiere de la nivelul comunei Aroneanu, cu satele aparținătoare. Ghidul de finanțare prin FDI permite ca un beneficiar să poată derula maxim două proiecte concomitent, astfel, Comuna Aroneanu a depus spre finanțare nerambursabilă alimentarea cu gaz și drumurile publice din comună”, a declarat Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu. În privinţa proiectului de alimentare cu gaz, comuna Aroneanu are un răspuns la cererea de finanțare nerambursabilă, fiind cuprinsă în lista Proiectelor în analiză la care Ministerul Economiei a comunicat Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (finanțatorul) că este necesară și se justifică investiția.

Lucrarea presupune amplasarea unei stații de reglare a mediei presiuni racordată la sistemul național de transport (gazoductul Iași-Ungheni), lucrare evaluată la 900.000 de lei, fără TVA, ce ar trebui să cadă în sarcina Transgaz, apoi conducta de transport de înaltă presiune pe o lungime de aproximativ 2.360 ml, după care rețeaua de distribuție de 29.858 ml, valoarea actualizată a investiției fiind estimată la 6.293.222,27 de lei, fără TVA, conform devizului estimativ parte componentă al studiului de fezabilitate.

Lucrarea va începe din zona cătunului Ionești cu satul Dorobanț, de aici către satul Aroneanu se va urca prin zona străzii Sărata, apoi către satul Rediu-Aldei pe drumul Aron Vodă și în continuarea acestuia iar în satul Șorogari traversarea se va face prin foraj, pe sub iazul Aroneanu.