La Comarna au loc ample lucrări de asfaltare

0
771

Proiectul de asfaltare a drumurilor din satul Osoi, comuna Comarna, se află în prin proces de implementare, fiind unul din cele mai ambiţioase lucrări ale administraţiei locale. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, cu o valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, care cuprinde drumuri din satele Comarna şi Osoi.

„La începutul acestei luni am turnat deja primul strat de asfalt în comuna noastră, iar lucrările se desfăşoară într-un ritm foarte bun. Acesta este unul din cele mai importate proiecte pe care le derulăm pentru dezvoltarea comunei, însă vor urma noi lucrări de asfatare şi modernizare a drumurilor”, a precizat Constantin Grădinaru, primarul comunei Comarna.

Totodată, primarul a anunţat că, în câteva luni, urmează să fie demarat un alt proiect de asfaltare pe 10 kilometri de drum.