Programul „Casa Eficientă Energetic”: Poţi beneficia de 15.000 de euro finanţare începând cu 15 septembrie

0
907

S-a dat startul în programul Casa Eficientă Energetic. Poţi beneficia de o finanţare nerambursabilă de 15.000 euro (70.000 de lei), dacă vrei să-ţi eficientizezi energetic locuinţa. Programul are un buget de 430 milioane de lei şi aproximativ 9.000 de proprietari de case din România se vor putea înscrie.

START Programul Casa Eficientă Energetic: 9.000 de români pot beneficia de astăzi de câte 15.000 de euro pentru…

Gepostet von Costel Alexe am Dienstag, 15. September 2020

Pentru a fi eligibil în acest proiect, eficienţa energetică din locuinţa ta trebuie să crească cu cel puţin o clasă energetică după implementare. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni.

“Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30%, prin pereţii exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiş. Se ştie că astăzi, sectorul clădirilor este unul dintre cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, spune ministrul Costel Alexe.