Primarul Ștefan Timofte aduce comuna Tomești în marea industrie: apare o fabrică de medicamente de 12 milioane de euro și 200 de angajați

0
6217

O publicație ieșeană comunică faptul că Tomești va avea parte de prima sa ancoră în marea industrie: în comuna ieșeană va fi construită o fabrică de medicamente de 12 milioane de euro și 200 de angajați.

O autorizație în comună se obține în 4-5 zile. Tomeștiul are PUG nou, totul e clar și rapid. Iașul are PUG din 1999, iar comisiile din Primărie îți mănâncă sufletul și buzunarele. De aceea în Tomești încep să vină investitori mari care spun: „Aici totul se mișcă foarte repede”. Ambițiile renașterii vechii platforme Comtom încep să prindă viață. „Vom fi mai puternici ca Miroslava pe investiții industriale, pentru că avem infrastructura mai bună”, spune primarul Ștefan Timofte.

După dezvoltarea rezidențială, la Tomești începe să se ridice Platforma Industrială. Investițiile în infrastructură și mediul foarte prietenos pentru afaceri atrag marile investiții. Prima ancoră este o fabrică de medicamente, o investiție de la zero, în valoare de 12 milioane de euro. În tandem, pe Platforma Tomești se va instala și una din firmele care oferă materie primă viitoarei fabrici.

Societatea va avea 200 de angajați la debut, urmând a se dezvolta ulterior.

Amenință Miroslava: „În câțiva ani îi depășim”

Investițiile în infrastructură au schimbat fața Tomeștiului: în 10 ani, populația a crescut de la 10.000 la 15.000 de locuitori, în condițiile în care marea majoritate a comunelor din județ sunt depopulate.
Acum vine dezvoltarea industrială. Primăria realizează deja investiții strategice în infrastructura Platformei Comtom-CIP: canalizare, alei, aducțiune de gaz.
„Încep să apară roadele și pe zona industrială. Noi am pus accent în dezvoltarea comunei pe două paliere: rezidențial și industrial. Zona rezidențială este clar că se dezvoltă frumos. Am extins intravilanul, am dus utilitățile, avem în plan să extindem utilitățile pe tot ce înseamnă intravilan extins. Cu tot ce înseamnă: gaze, apă, curent electric, canalizare, asfaltare. Dar acest efort începe să fie văzut de investitorii industriali, prinde contur urbanizarea și agenții economici sunt atrași.
Noi am început să facem primele investiții pe platfoma Comtom-CIP. Este vorba de canalizarea care va lega toată platforma, inclusiv abatorul. Am preluat în domeniul public aleile care erau în cotă indiviză la anumiți proprietari din zonă, am extins iluminatul public. Acum lucrăm la proiectarea aducțiunii de gaz. În câțiva ani, Tomeștiul cred că va depăși Miroslava ca număr de societăți, pentru că vom fi mai dezvoltați ca infrastructură”, a precizat primarul comunei Tomești, Ștefan Timofte.

Primarul Tomeștiului, Ștefan Timofte a redus birocrația și crede că atuul comunei e mediul prietenos pentru afaceri

800 de firme active în Tomești

În Tomești sunt, în prezent, 1.000 de firme care au sediul social în comună. Dintre acestea, aproximativ 800 sunt active. “Pe noi ne interesează cele care au sediul social aici. Procentul care revine comunității provine de la firmele care activează în unitatea noastră administrativ-teritorială. Primim o cotă parte din ce plătesc ei, inclusiv din impozitele pe salarii”, a menționat Liviu Ciulei, directorul Primăriei Tomești.
Acesta mai spune că dezvoltarea nu se duce doar către platforma Comtom-CIP. „Mai avem zonă industrială pe Trei Fântâni. Acolo se construiesc deja hale, vin firme de transport cu zeci de mașini ce vor fi înregistrate pe Tomești. În anii trecuți s-au făcut firme importante acolo: Demeco – incineratorul, Gemini, firmă din domeniul construcțiilor”, a mai precizat Liviu Ciulea.

Viitoarea fabrică va ocupa 4 hectare, cu deschidere rapidă la drumul național

Fabrică de medicamente pe 10.000 mp

În zona de capăt a Platformei Comtom-CIP, spre blocurile din cartierul Tomești, o firmă de medicamente a cumpărat o suprafață compactă, de aproape 4 hectare, pe care intenționează să construiască o nouă fabrică. Ar fi a doua din Tomești, după Fiterman Pharma, care are deja o unitate de producție în zonă.
„Este o investiție de 12 milioane de euro, pe o suprafață desfășurată de peste 10.000 mp construiți. Firma va oferi 200 de locuri de muncă, pentru început. Interconectată cu această fabrică va exista o a doua investiție: un mare distribuitor de materie primă în domeniul pharma vrea să vină în zonă. Costurile de livrare pentru fabrică sunt mari și vrea să vină să producă materia primă aici. Cealaltă firmă este în căutare de teren sau chiar s-a pus problema ca firma de medicamente să îi dea o bucată de teren pentru a-și face fabrica în aceeași incintă”, explică primarul Ștefan Timofte.
Acesta spune că, momentan, a convenit cu investitorul să nu anunțe public numele companiei.

Unul dintre atuuri: maxim o lună autorizația de construire

Primarul comunei Tomești spune că afaceriștii provin din Republica Moldova și că s-au mișcat foarte repede cu fabrica.
„Sunt deja la faza de obținere a autorizației de construire, au scos certificatul de urbanism, au proiectul făcut, se mișcă foarte repede. Va crea locuri de muncă importante. Încercăm să dezvoltăm toată zona industrială ce leagă Tomeștiul de Iași, atât la nivelul stradal cât și în planul doi”, a precizat Timofte.
Unul dintre detaliile la care s-ar fi uitat investitorii a fost viteza de mișcare a hârtiilor în Primărie. Obținerea unei autorizații de construire durează, la Tomești, maxim o lună.

Vechea platformă Comtom prinde din nou viață

„Au spus că avem administrație de mare oraș”

„Autorizația, atunci când vii cu proiectul, cât poate să dureze? Patru-cinci zile, nu are de ce să dureze mai mult. Interesul nostru este să nu punem frână, ci să ne mișcăm repede. Am avut discuții cu reprezentantul lor și chiar a fost foarte mulțumit de felul în care a gestionat Primăria actele”, a menționat primarul comunei.
Trebuie menționat că autorizațiile de la Tomești se dau în baza unui Plan Urbanistic General, aprobat recent de Consiliul Local. Asftel, procesul de autorizare este mult mai rapid. Iașul, de exemplu, are un PUG vechi din 1999.
„Au ales Tomeștiul, chiar dacă a costat mai mult terenul, pentru că a găsit altceva decât în comunele celelalte: a spus că se aseamănă foarte mult cu nivelul unui oraș mare, la cum se pune problema aici. A plătit cam 1,6 milioane de euro pe terenul lor, ceea ce este foarte mult, chiar dacă are peste 3 hectare compact. În evaluările pe care le facem, terenul în zonă este undeva la 50 de euro, tranzacția aici s-a făcut cam cu 40 de euro/mp”, a declarat Liviu Ciulei, directorul Primăriei.

„Dacă vii cu proiectul și toate avizele de la alte instituții, noi dăm autorizația de construcție în 4-5 zile. N-are de ce să dureze mai mult. De ce să încetinim lucrurile, când interesul nostru este să ne mișcăm cât mai repede!”
Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești