Primarul Mihai Chirica îşi asumă angajamentul pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puţin 40% până în 2030

0
637

Iaşul va avea un plan de acţiune în sectorul energiei durabile şi al climei. O astfel de documentaţie a fost deja întocmită şi va fi aprobată de Consiliul Local (CL) în ultima şedinţă de plen din actualul mandat, care va avea loc joi, 24 septembrie. Planul a fost iniţiat în contextul alinierii la o directivă europeană din domeniu. 

Unul dintre principalele obiective ale planului ţine de reducerea consumului de energie şi a gazelor cu efect de seră. Astfel, până în 2030, printre altele, Iaşul îşi asumă angajamentul pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puţin 40%. În plan sunt detaliate mai multe aspecte care fac referire la consumurile de energie şi modalităţi de economisire a acesteia în diverse zone de interes: clădiri municipale (cele administrate de Primăria Iaşi), clădiri terţiare, clădiri rezidenţiale, sistemul de iluminat public, flota municipală, transportul public, transportul privat şi comercial şi sectorul de producere energie electrică şi termică al oraşului.

„Pentru fiecare sector evaluat au fost identificate acţiuni şi planificate măsuri”, se arată în proiectul de hotărâre. Planul vizează în special investiţii în proiecte de eficienţă energetică şi energie sustenabilă, ţinând cont inclusiv de proiectele aflate în derulare, un exemplu în acest sens fiind modernizarea sistemului de termoficare. „Cea mai mare pondere în balanţa energetică a oraşului o are sectorul rezidenţial, urmat de sectorul transport privat şi comercial”, se mai arată în document, cu precizarea că, potrivit ghidului de elaborare a planului, nu fost incluse în analiză sectorul industrial sau cel al clădirilor private (birouri, spaţii comerciale, HoReCa etc.).

Potrivit planului, în anul 2012 (an luat ca referinţă de consum), consumul de energie în Iaşi s-a prezentat astfel: gaze naturale (31%), energie termică (24%), motorină (18%), energie electrică (13%), benzină (12%) şi biomasă lemnoasă (2%). Consilierii locali vor dezbate şi aproba planul de acţiune în ultima şedinţă din actualul mandat care se va desfăşura joi.