Primarul comunei Valea Lupului, întâlnire cu ministrul Dezvoltării pentru promovarea proiectelor locale

0
650

Primarul comunei Valea Lupului, Liviu Dulgheru, a avut, săptămâna aceasta, o întâlnire cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în vederea solicitării sprijinului guvernamental pentru proiectele locale.

“Am început drumurile la București pentru a mă interesa personal de stadiul proiectelor depuse și de oportunitățile pe care le avem pentru a demara noi investiții în comuna noastră. Astfel, am avut o discuție cu Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, referitoare la proiectele depuse spre analiză și aprobare la Compania Națională de Investiții (CNI). I-am argumentat rațiunile pentru care Valea Lupului merită să primească suport guvernamental pentru respectivele proiecte (asfaltare drumuri, în primul rând). Am apreciat faptul că deși agenda dumnealui este extrem de încărcată, a fost extrem de deschis dialogului. Am discutat și despre posibile proiecte viitoare, dar despre acestea vă voi da de știre în momentul în care vom avea și certitudini în direcția dorită. “, a spus Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului.