Drumurile din comuna ieșeană Ciortești vor fi reabilitate cu 1 milion de euro! Fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții

0
857

Drumurile din satul Deleni, comuna Ciortești, județul Iași, vor fi reabilitate, scrie BZI. La procedura pentru execuția lucrărilor au fost depuse patru oferte. Pentru aceeași comună a fost semnat contractul de reabilitare a drumurilor din satele Coropceni și Rotaria

Compania Națională de Investiții (CNI) SA alocă fonduri importante pentru comunele din județul Iași. Recent, a fost lansată o licitație pentru reabilitarea drumurilor din localitate afectate de calamități. În special, sunt vizate drumurile din satul Deleni. Valoarea estimată a lucrărilor este de 4.901.945 lei, fără TVA, aproximativ 1 milion de euro. La procedură s-au prezentat mai multe societăți: asocierea Cristita SRL – Mirulmar SRL, asocierea Danlin XXL SRL – Pandel Design SRL, asocierea Conest SA – Artehnis SRL, asocierea Bauer One SRL – Bomaco SRL. Comisia de evaluare va alege oferta financiară cu prețul cel mai mic. Ofertele au intrat în etapa de evaluare tehnico-financiară. Constructorul care va câștiga licitația trebuie să asigure și serviciile de proiectare și de asistență tehnică.

S-a semnat contractul pentru reabilitarea altor drumuri din comuna Ciortești

CNI a finalizat recent altă licitație pentru modernizarea drumurilor din comuna Ciortești, județul Iași. Valoarea finală a contractului este de 8.730.106 lei, fără TVA, aproximativ 1,8 milioane de euro. Oferta câștigătoare aparține societății Conest SA.

„În urma fenomenelor meteorologice periculoase din perioadele: 28 – 30.06.2018, pe teritoriul administrativ al Comunei Ciortești, Județul Iași, s-au produs pagube însemnate din cauza faptului că drumurile și podețele existente nu asigură scurgerea apelor”, se arată în motivarea achiziției.

Conform contractului, ofertantul câștigător trebuie să reabiliteze 5 drumuri sătești din localitatea Coropceni și 4 drumuri sătești din localitatea Rotaria.

„Drumurile care fac obiectul prezentei documentații au următoarele caracteristici: nu au capacitatea portantă corespunzătoare pentru preluarea traficului rutier existent, fapt ce a dus la apariția degradărilor; dintre degradările existente pot fi menționate gropi, făgașe, denivelări în profil longitudinal; șanțurile existente sunt din pământ, sunt colmatate, apa stagnând pe platforma drumului”, se arată în caietul de sarcini.

CNI a alocat fonduri și pentru alte comune din județul Iași

Drumurile din comuna Deleni, județul Iași, vor fi reabilitate tot de CNI. Recent, a fost lansată procedura pentru realizarea lucrărilor, investiția având o valoare estimată de 3.483.769 lei, fără TVA, aproximativ 725.000 de euro. La licitație au depus oferte următoarele asocieri de firme: Andrei Construct SRL – Rutier Consult SRL, Construct & Drum SRL – Standard Drum SRL, Conrec SRL – Conproiect Aky SRL, CTT Construcții Safe SRL – Conproiect AKY SRL – Geo Myke SRL, Eky Route SRL – Crepuscul Project SRL, Bauer One SRL – Bomaco SRL, Katar Conneg SRL, Conest SA – Simpa Consult SRL – Conproiect AKY SRL, Danlin XXL – Riva Systems SRL, Keyboard SRL – Itaro SRL – TQM Management SRL, Băiculescu Construct SRL – Turvyk Investment Group SRL. Ofertele au intrat în etapa de evaluare financiară. Finanțarea este asigurată în cazul drumurilor din comună afectate de calamitățile din anul 2019.