Medalie de argint obținută de un elev din Iași la Concursul Internațional de Informatică

0
852

Un elev din cadrul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a participat în echipa României la Concursul Internațional de Informatică Info (1) CUP în perioada 11-13 februarie 2022. Această medalie de argint obținută de Tiberiu Ștefan Cozma reprezintă o performanță excepțională și un imbold pentru ceilalți elevi din cadrul instituției, relatează bzi.ro.

La concurs au participat 143 de elevi din 14 țări, elevul de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” fiind coordonat de profesorii Mirela Țibu și Oana Butnărașu.

Este cea de-a VI-a ediție a info (1) CUP, o competiție internațională de programare competitivă pentru juniori organizată de Centrul Județean de Excelență Prahova, România. Singurul concurs internațional de informatică, din România, adresat juniorilor și, de asemenea, singurul din țara noastră în care toate comisiile de organizare (științifică, tehnică și secretariat – PR) sunt formate din elevi/absolvenți olimpici.

Tiberiu Ștefan Cozma a obținut medalie de argint la unul dintre cele mai competitive concursuri de programare europene

În cadrul Concursul Internațional de Informatică Info (1) CUP, Tiberiu Ștefan Cozma a reușit să obțină medalia de argint rezolvând cele trei probleme de natură algoritmică în runde de 4 ore în cele două zile de concurs. Acesta s-a clasat pe locul al VI-lea dintre cei 12 elevi care au format echipele României. Profesorul de informatică care i-a fost și îndrumător, elevului din clasa a IX-a, este profund impresionată de competențele băiatului.

„Ne onorează opțiunea lui Tiberiu Ștefan Cozma pentru Liceul Teoretic de Informatică «Grigore Moisil» Iaşi. În cariera mea de profesor am privilegiul să colaborez cu elevi excepționali, pasionați de informatică și de tehnologie, care își investesc cu hotărâre inteligenţa, timpul, energia în atingerea performanţelor superioare.

Medalia de argint obținută de Tiberiu Ștefan Cozma din clasa a IX-a A a devenit un reper al performanței în acest an școlar la Liceul Teoretic de Informatică «Grigore Moisil» Iaşi, sunt convinsă că în provocările viitoare, Tiberiu va avea aceeași forță de a-și urma pasiunea și de a o valoriza prin clasarea pe primele locuri”, a declarat profesorul de informatică Mirela Țibu.

La concurs au participat 143 de elevi din 14 țări, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Cipru, Egipt, Georgia, Ungaria, Italia, Kyrgystan, România, Rusia, Spania, Siria și Ucraina.

Directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Adina Romanescu, a precizat că este foarte încântată să aibă un elev atât de ambițios în cadrul unității de învățământ.

Noi am fost foarte încântați, Tiberiu Ștefan Cozma este de o inteligență sclipitoare. Este o performanță deosebită, Tiberiu este elev în cadrul liceului nostru din clasa a IX-a, gimnaziul făcându-l la Colegiul Național, în acest moment profesorii de informatică sunt impresionați de competențele acestuia”, a spus prof. dr. Adina Romanescu.

Anul trecut, Tiberiu Cozma a fost unul dintre cei 7 elevi care au luat nota 10 la Evaluarea Naţională din Iaşi.

Sâmbată, 19 februarie 2022, ora 11.00, va avea loc la festivitatea virtuală de premiere a participanților.

tineri care stau intr-un campus
Medalia de argint obținută de Tiberiu Ștefan Cozma reprezintă o performanță excepțională și un imbold pentru ceilalți elevi

Tiberiu Ștefan Cozma s-a pregătit un an jumate pentru acest concurs

Concursul Internațional de Informatică Info (1) CUP s-a desfășurat online, iar pregătirea pentru Tiberiu Cozma a fost foarte intensă. Acesta povestește reporterilor BZI despre cât de mult timp i-a luat pregătirea pentru a participa în cadrul concursului.

Foarte mult timp a durat pregătirea, un an jumătate, probele fiind foarte complicate. Au fost probleme grele, una cred că nu a fost rezolvată de către niciun participant”, menționează Tiberiu Ștefan Cozma.

Profesorul de informatică Mirela Țibu spune că Tiberiu vine cu un background științific excepțional, iar eforturile pe care le depune acesta sunt de apreciat, mai scrie bzi.ro.

El lucrează foarte foarte mult, lucru intensiv îl observ la elevii care sunt pasionați de acest domeniu de programare. Tiberiu lucrează în jur de 9-10 ore pe zi, iar nivelul lui depășește cu mult materia din clasa a IX-a, fapt pentru care s-a descurcat atât de bine la probele din cadrul concursului”, a adăugat Mirela Țibu, unul dintre profesorii coordonatori al elevului.

Munca unui elev muncitor și plin e ambiție aduce rezultate extraordinare, medalia de argint este doar începutul pentru Tiberiu Ștefan Cozma.