Prea multe infracţiuni într-o singură imagine. Baronii PSD sfidează, din nou, legea

0
803

Ziele trecute, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire cu baroni PSD din zona Moldovei, îngrijoraţi probabil de criza de imagine pe care partidul o traversează. Cât despre distanţare socială, nici vorbă. Singura distanţare care se observă este cea a lui Maricel Popa, faţă de Ciolacu, presa locală dezvăluind că cei doi nu sunt în relaţii tocmai bune.

Apoi, în avem pe Dumitru Buzatu – şef PSD Vaslui şi preşedinte CJ Vaslui, care a devenit vedeta ştirilor afirmând că el nu va purta mască în timpul şedinţelor de plen, nici acum, şi nici la următoarele întâlniri. Exemplul l-a luat de la Marcel Ciolacu, care a refuzat şi el să poarte mască în cadrul plenului parlamentar, fiind apostrofat de prim-ministrul Ludovic Orban.

Extrem de zâmbitor şi optimist îl vedem pe Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, care pare să treacă cu bine peste trimiterile în judecată succesive în dosare de corupţie.

Fotografia a fost postată pe pagina de Facebook a lui Marcel Ciolacu, iar feedback-un nu a fost tocmai pozitiv.

Asa respectati legile tarii? Sau legile sunt date doar pentru prosti! Sunteti mai presus de lege? Ce exemplu dati? Sunteti niste imbarligatori! Cautati doar cearta si scandal! Nimic bun pentru Romania! Unde e distanțarea socială, masca? Poate ne scapă covidu’ de voi! Stați în continuare fără măști și la întâlnirea cu colegii de la Suceava!“, sunt doar unele din apostrofările românilor care au comentat fotografia.