Postare halucinantă preluată de un deputat ieşean PSD: “Dragă Uniune Europeană, eşti o c**** satanistă”

0
6201

Deputatul PSD Iaşi, Vasile Cîtea, cunoscut pentru postările de origine anti-UE din surse obscure, recidivează cu noi intoxicări în spaţiul public.

Dacă ultimele reacţii ale deputatului la adresa Uniunii Europene erau, oarecum, cosmetizate, Vasile Cîtea îşi declară, în mod deschis, opiniile faţă de apartenenţa României la UE.

Pe fondul manifestărilor liderilor PSD la adresa Uniunii Europene, în loc să se dezică de gestul incalificabil făcut Florin Iordache în Parlament, Vasile Cîtea s-a aliat cu cei care contestă observaţiile din raportul MCV la adresa României.

Vasile Cîtea îşi explică gestul, însă după ce a şters postarea respectivă.

“Este vorba despre un text preluat, scris de unul dintre actorii mari și valoroși ai României. Am distribuit textul domniei sale nu pentru acuzele ce par a fi aduse Uniunii Europene, ci pentru trimiterile la un stat stabil, unit, puternic si demn pe scena politică mondială așa cum trebuie sa fie România. Prin funcția pe care o dețin, respect si reprezint în același timp interesele țării mele și nu aș putea instiga vreodată împotriva Uniunii Europene, mai ales acum, când România va prelua președinția Consiliului UE . Țin sa clarific, că scopul meu a fost altul decât cel care s-a vehiculat în mediul online. Nu încerc să caut scuze, ci să mă fac înțeles. România nu trebuie să se lase călcată în picioare, ci să-și mențină demn statutul de membru UE, cu aceluiași drepturi și obligații similar tuturor membrilor”, a scris Cîtea pe pagina lui de Facebook.