Poliţiştii şi militarii ieşeni au pensii de patru ori mai mari faţă de ceilalţi cetăţeni

0
899

Foştii poliţişti ieşeni au o pensie medie de 4.800 de lei, iar militarii de 3.300 de lei. Pensia medie din judeţ este de circa 1.000 de lei. Potrivit cifrelor furnizate de Casele de Pensii ale mai multor ministere, cele mai mari pensii sunt virate în conturile magistraţilor, a aviatorilor, parlamentarilor, consilierilor de la Curtea de Conturi, militarilor şi poliţiştilor. Cu excepţia ultimelor două categorii, primele beneficiază de pensii şi indemnizaţii speciale. Poliţiştii şi militarii primesc pensii militare de stat, calculate însă tot după nişte legi speciale. Astfel, în judeţul nostru există în prezent un număr de aproape 2.000 de foşti militari şi foşti poliţişti, care primesc lunar o sumă cumulată de peste 7,6 milioane de lei.

„În luna mai 2018, în evidenţa Casei de pensii a Ministerului Apărării Naţionale se găsesc 1.259 beneficiari de drepturi de pensii (pensie de serviciu şi pensie de invaliditate) din judeţul Iaşi, aparţinând atât MapN, cât şi altor instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Cuantumul plăţilor efectuate în luna mai 2018 pentru aceşti beneficiari a fost de 4.1 milioane de lei”, a precizat colonelul Dănuţ Dumitru Belu, directorul adjunct al Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale a României (MApN).

La rândul lor, cei de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ne-au răspuns la solicitare astfel: „În evidenţa Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne se află în prezent, un număr de 737 poliţişti care au domiciliul în judeţul Iaşi, iar suma pentru achitarea drepturilor de pensie este de 3.5 milioane de lei. Menţionăm faptul că suma poate varia, lunar, în funcţie de numărul deceselor, al încetării/sistării/stabilirii/reluării plăţii pensiei”, au precizat reprezentanţii din cadrul compartimentului comunicare al MAI.

Rezultă că în medie pensia foştilor poliţişti ieşeni este de 4,800 de lei pe lună, mai mare decât media pensiilor militare, care este de 3.300 de lei pe lună. Pentru a vedea care sunt cele mai mari pensii militare de la noi din judeţ, am cerut celor două ministere cuantumul primelor 10 pensii. Reprezentanţii MapN au transmis că cele 10 pensii din fruntea listei sunt cuprinse între 20.666 şi 10. 469 de lei, primele două fiind încasate de foşti magistraţi militari (n.r. a doua pensie din top este de 17.796 de lei). Acelaşi top, făcut de MAI arată faptul că cel mai bine plătit fost poliţist are o pensie mult mai mică decât cel mai bine plătit fost militar. Cele 10 pensii militare din cadrul MAI sunt cuprinse între 10.686 şi 11.559 de lei, lunar. Faţă de pensiile medii din judeţ, care sunt în jur de 1.000 de lei, cele ale militarilor şi poliţiştilor sunt de circa patru ori mai mari.

Modul de calcul al pensiilor militare

Cele două tipuri de pensii militare se calculează după Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat. Aceasta prevede ca pensia de serviciu să se determine în procent de 65% din baza de calcul (media soldelor, salariilor lunare brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie), pentru o vechime cumulată de cel puţin 25 de ani. Pe lângă pensia stabilită iniţial, militarii mai primesc şi două tipuri de sporuri.

„Pentru fiecare an care depăşeşte această vechime se adaugă câte 1% din baza de calcul. De pensia de serviciu beneficiază şi militarii cu o vechime cumulată de până la 25 de ani însă, în acest caz, cuantumul pensiei va fi diminuat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din această vechime. Totododată, la restabilirea sau recalcularea sau actualizarea pensiilor militare de stat se acordă un spor de 3%, 6% sau 9%, în funcţie de tranşele de vechime a contribuţiei la fondul pentru pensie suplimentară şi/sau contribuţia  individuală la buget. Această pensie nu poate fi mai mare de 85% din baza de calcul. La cuantumul astfel obţinut, în funcţie de Ordinul „Meritul militar” deţinut, se adaugă un spor de 10%, 15% sau 20%”, au mai precizat reprezentanţii MapN.

Cea mai mare pensie specială: 33.000 lei/lună

Cel de-al treilea Minister care ne-a furnizat informaţii este Ministerul Muncii, prin Casa de Pensii Iaşi. La această instituţie figurează în prezent aproximativ 16.000 de pensionari „speciali”, din care 860 primesc pensii speciale iar restul indemnizaţii prevăzute de legile speciale. Pentru cei în jur de 170.000 de pensionari, câţi sunt în prezent în total în judeţul Iaşi, Casa de Pensii a plătit din bugetul de stat  şi bugetul asigurărilor sociale suma de 180,1 milioane de lei. Dintre aceştia, un număr de 33.700 beneficiază de indemnizaţia socială minim garantată de 520 de lei. Din cei 33.700 de pensionari,  24.000 sunt pensionari din sectorul de stat iar 9.677 din sectorul agricol. Observăm din cifre că cei 737 de foşti poliţişti încasează din pensii aproape cât cei 33.700 de pensionari din judeţ care primesc indemnizaţia minim garantată.

„Fondul total al indemnizaţiilor sociale minim garantate a fost de 5,3 milioane de lei la nivelul lunii aprilie 2018. În baza de date a instituţiei noastre figurează un număr de 19.600 de pensionari din sectorul agricol cu un fond de pensii de 17.078.000 de lei. Referitor la pensiile speciale, facem precizarea că acestea se numesc pensii de serviciu şi au ca bază legală alte legi decât legea sistemului public de pensii. Acestea se calculează: 80% din indemnizaţia brută lunară din luna anterioară pensionării pentru magistraţi şi consilieri ai Curţii de Conturi şi 80% din media salariilor brute din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare pentru auditori publici extern, funcţionari publici parlamentari, aviatori şi grefieri”, a precizat Maria Andronache, şefa Casei de Pensii Iaşi.

Amintim ieşenilor că cele mai mari pensii speciale de la noi din judeţ sunt încasate de un fost magistrat (33.000 de lei lunar) şi de un aviator (32.000 de lei lunar).