Politico: România este fruntașă la vaccinări în UE, fiind pe locul 2, după Malta. Cu viteza actuală, România ar atinge ținta de vaccinare în decembrie 2022, iar Bulgaria în 2040

0
13595

Deși Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv vaccinarea a 70% dintre adulții din Uniunea Europeană împotriva Covid-19 până la vară, situația actuală arată că acesta este departe de a fi atins în contextul actualei viteze de vaccinare, conform Politico, citat de Digi24.ro. Există și motive de optimism, însă – în prezent, România se află în topul țărilor din Uniune în ce privește viteza vaccinării și numărul de persoane imunizate împotriva virusului.

Dacă vaccinarea împotriva Covid-19 continuă în același ritm de până acum, populația blocului european va fi vaccinată doar în proporție de 15% până la sfârșitul lunii septembrie. Pe baza mediei din săptămâna care a trecut, Uniunea Europeană în ansamblul său ar trebui să își intensifice efortul de vaccinare de 5 ori pentru a își putea atinge ținta.

Obiectivul de vaccinare face parte dintr-o listă de recomandări neobligatorii ale Comisiei. Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate a calificat acest obiectiv drept „ambițios”, însă Comisia a evitat să dea o dată limită clară. Politico clarifică faptul că data limită oferită de Comisie a fost „sfârșitul verii”, așa că datele au fost calculate pe baza datei de 22 septembrie, ziua echinocțiului de toamnă.

Niciuna dintre țările Uniunii Europene nu e prea aproape de a atinge obiectivul stabilit de Comisie

La viteza actuală de vaccinare, obiectivul asumat de Uniunea Europeană ar urma să fie atins abia în martie 2024. La extremă se află Bulgaria, unde obiectivul este chiar mai departe – abia în 2040 – țara ar trebui să își mărească viteza de vaccinare de 29 de ori pentru a putea atinge obiectivul asumat. Letonia ar trebui să accelereze de 17 ori, Italia de 10 ori, iar Ungaria de 9 ori.

Tabel vaccinare Europa 2
În ce perioadă și-ar atinge țările obiectivul de vaccinare la ritmul actual și de câte doze de vaccin ar avea nevoie pentru a îl atinge. Foto: Captură tabel Politico

În acest moment, cea mai eficientă campanie de vaccinare din Uniunea Europeană se desfășoară în Malta, care ar putea să atingă obiectivul Comisiei dacă își dublează numărul de doze administrate zilnic.

Pe de altă parte, Regatul Unit, care a părăsit deja blocul european și care a început vaccinarea ceva mai devreme, la începutul lunii decembrie, ar urma să termine de vaccinat 83% dintre adulți până la 22 septembrie, dacă menține același ritm.

Tabel vaccinare Europa
La ce procent de vaccinare a populației generale adulte ar putea ajunge statele UE27 și Regatul Unit până în 22 septembrie 2021 dacă ar menține ritmul actual al vaccinărilor. Foto: Captură Diagramă Politico

România este pe locul 2 la numărul de vaccinări în Uniunea Europeană

România este fruntașă la vaccinări în UE, fiind pe locul 2, după Malta. Chiar și așa, conform calculelor celor de la Politico, țara noastră ar urma să atingă obiectivul de 70% abia în decembrie 2022, dacă menține acest ritm, iar pentru a ajunge la data limită, ar trebui să crească rata vaccinărilor zilnice de trei ori. Menținând ritmul actual, însă, în 22 septembrie România ar urma să vaccineze doar 26% din populația adultă. 

Deși cu mult sub pragul așteptat, țara noastră s-ar descurca considerabil mai bine decât aproape toate celelalte țări din UE. Prin comparație, Bulgaria ar reuși să vaccineze doar 3% din populația adultă, în timp ce țări precum Polonia sau Olanda ar ajunge la o rată de vaccinare de 15%, respectiv 10%. 

Vaccinarea, încetinită de mai mulți factori

O serie de factori determină viteza campaniilor de vaccinare din diferitele țări europene, iar unul dintre cei mai importanți este numărul de doze necesare. În prezent, și vaccinurile folosite în Europa trebuie administrate în două doze.

Astfel, principalele provocări țin de logistică, de cantitatea disponibilă de vaccinuri, de transportarea și de depozitarea acesteia. Aceste constrângeri se vor mai reduce în timp, însă, în timp ce mai multe seruri vor fi aprobate. Agenția Medicamentului Europeană ar urma să recomande la finalul lunii ianuarie aprobarea și vaccinului produs de AstraZeneca, un ser mai ieftin și mai ușor de transportat decât cele produse de Pfizer/BioNTech și Moderna.

Un alt factor este reprezentat de etapizarea campaniilor de vaccinare. Majoritatea țărilor au vaccinat mai întâi personalul medical, urmat de persoanele din categorii de risc, urmând ca abia în etapa a treia să aibă loc vaccinarea populației generale. În momentul în care majoritatea țărilor vor fi intrat în etapa a III-a este de așteptat ca viteza cu care oamenii sunt vaccinați să crească semnificativ.

Apoi se pune problema dacă unele țări vor adopta exemplu controversat al Marii Britanii și Danemarcei care au amânat a doua doză pentru majoritatea celor vaccinați pentru a putea vaccina mai multe persoane mai repede.

Pe măsură ce campaniile de vaccinare se derulează, iar unii dintre acești factori vor fi neutralizați, este posibil ca lucrurile să se schimbe iar ordinea în tabel să se schimbe și ea.