PNL: Alegerile din 26 mai, o șansă pentru România

0
715

România are o rană vie, o ruptură dureroasă  provocată de disprețul arătat de PSD-ALDE față românii plecați.  De aceea, prioritatea PNL este vindecarea relației dintre țara mamă și fiicele și fiii ei. Marea bogăție a României sunt oamenii. Marea obligație a României este  viitorul copiilor ei. Suntem frați și trebuie să fim împreună – spiritual, sufletește, în credință și la marile hotărâri care implică soarta tuturor.

Pentru o țară în care să-ți crești copiii: patru milioane de alocații majorate de PNL

Patru milioane de copii au primit, începând cu luna mai, alocația dublată de PNL. E o veste bună pentru mamele care muncesc din greu, sezonier, în agricultura altor țări, iar copiii le-au rămas acasă cu bunicii. Ne vom bate să indexăm alocația majorată cu rata inflației pentru că valul de scumpiri ridicat de guvernarea PSD-ALDE a ajuns la cote alarmante, pe care le resimțiți cu toții, cei de acasă. Nu e mult, dar e un început bun, semnul că se poate. PNL a majorat alocaţiile copiilor. Copiii cu vârstă de până în 2 ani primesc acum 300 de lei şi copiii cu vârste între 2 şi 18 ani primesc 150 de lei.

Grija față de copii și de tineri nu este vorbă goală în localitățile conduse de liberali. La Cluj-Napoca, administrația PNL a pus la punct transportul școlarilor din ciclul primar, cu autobuzul, de acasă la școală și retur. Copiii și tinerii au școli moderne, renovate, terenuri de sport, piste de bicliclete. Oradea își renovează școlile și spitalele după ce și-a modernizat transportul și infrastructura rutieră. Suceava și Aradul au unele dintre cele mai modern dotate spitale din România. Timișoara are  cea mai extinsă rețea pietonală, este prietenoasă cu familiile  și mamele cu copii.

Marele obiectiv al PNL este să facă din România țara în care să îți placă să trăiești și să rămâi. România în care se poate trăi ca în Vest. România care își crește copiii acasă. Această Românie există deja, în multe orașe și comune conduse de liberali. Aduceți-o și la voi acasă și, astfel, îi veți readuce și pe cei dragi, aflați acum la mii de kilometri de voi! Totul începe cu un vot, la 26 mai!