PMP a propus un “Pact de dezvoltare a judeţului”, în cadrul şedinţei CJ

0
889

Consilierii judeţeni ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) Iaşi au propus, în cadrul şedinţei ordinare a CJ, încheierea unui pact de coabitare pentru dezvoltarea judeţului Iaşi. ʺLansez ideea pactului pentru dezvoltarea judeţului Iaşi din necesitatea stabilirii unui dialog între toate formaţiunile politice. Au trecut mai bine de doi ani de zile de când formăm această echipă şi nu de puţine ori ne-am făcut remarcaţi prin contrele şi disputele politice din cadrul şedinţelor de Consiliu Judeţean. Cred că avem maturitatea să înţelegem că dacă vrem să dezvoltăm judeţul Iaşi, să muncim pentru ieşeni cu rezultate notabile, trebuie să încetăm cu orgoliile, să ne dăm mâna şi să cădem de acord pe tema celor mai importante investiţii şi proiecteʺ, a declarat liderul consilierilor judeţeni PMP, Alin Aivănoaei.

Referitor la festivitatea organizată de preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, în care acesta a acordat diplome, consilierii PMP, Alin Aivănoei, Camelia Ciornia şi Marian Uscatu, au refuzat să le primească, subliniind faptul că nu este momentul acordării unor astfel de premii, în condiţiile în care judeţul Iaşi încă se zbate în sărăcie şi duce lipsă de proiecte majore de investiţii.

ʺMaricel Popa ne-a vorbit despre unitate în An Centenar, însa acesta şi-a exercitat mandatul doar după deviza dezbină şi condu. Noi, consilierii PMP, am refuzat să primim diploma acordată de preşedinte, nu din lipsă de respect faţă de instituţia pe care o reprezintă, ci din cauza faptului că judeţul Iaşi încă se confruntă cu probleme majore. Cred că nu este momentul să ne acordăm diplome în condiţiile în care drumurile judeţene sunt aşa cum sunt, spitalele din subordinea CJ încă necesită îmbunătăţiri, există şcoli care funcţionează fără autorizaţie şi lista de probleme poate continua. Astfel de momente de felicitare cred că vor fi oportune după ce vom rezolva cel puţin jumătate din problemele judeţului, iar cei mai în măsură să ne acorde votul de încredere vor fi ieşenii. De aceea, tocmai din dorinţa de a face tot ce se poate pentru îmbunătăţirea comunităţii noastre am propus acest pact între toate formaţiunile politice. În lipsa unui dialog constructiv, judeţul Iaşi nu va ajunge prea departe şi oricât de multe diplome ne-am acorda noi între noi, o bună parte dintre ieşeni tot prin noroaie vor mergeʺ, a explicat consilierul judeţean Alin Aivănoaei.