Peste 50 de proiecte de hotărâre au fost aprobate de plenul CJ!

0
1021

Plenul Consiliului Județean Iași a avizat în cadrul ultimei ședințe ordinare peste 50 de proiecte de hotărâre! Astfel, consilierii județeni au avizat, printre altele, înființarea celei de-a doua linii de gardă la secția exterioară Lețcani a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, precum și alocarea a 261 de mii de lei pentru plata și cazarea personalului detașat la spitalul modular. Pe ordinea de zi a ședinței de plen au apărut și alte proiecte de hotărâre.

Aleșii județeni au aprobat, de asemenea, creditele de angajament pe anul 2021 și creditele bugetare pe anul 2022 de la Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași și Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iași, care se vor realiza ca acțiuni multianuale. Totodată, au mai primit votul consilierilor județeni 12 proiecte de hotărâre pentru aprobarea cererilor de finanțare și a devizului general estimativ aferent modernizării unor tronsoane de drum județean, cu o lungime totală de peste 100 de kilometri, care urmează să fie depuse de Consiliul Județean în cadrul Programului „Anghel Saligny”.

Plenul CJ și-a dat acordul și pentru creditele de angajament pe anul 2021 și creditele bugetare pe 2022 pentru documentația privind reparații capitale la clădirea Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași. În calcul au intrat și unele proiecte medicale.

Continuăm dezvoltarea județului nostru prin investiții în sectorul medical, cultural, în infrastructura de transport și servicii sociale. Cele 50 de proiecte adoptate în plenul Consiliului Județean vin în sprijinul ieșenilor pentru a putea moderniza drumurile județene și infrastructura medicală. Totodată, acestea asigură mobilitatea cetățenilor din județ și conectează mai bine comunitățile, astfel încât să asigurăm creșterea calității vieții ieșenilor în mod unitar. Această administrație rămâne dedicată proiectelor mari pentru județul nostru”, a susținut Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, potrivit relatărilor bzi.ro.

Conducerea Consiliului Județean Iași a mai precizat și faptul că în cadrul ședinței de plen au mai fost aprobate proiecte de hotărâre referitoare la Aeroportul Internațional Iași, instituțiile de cultură și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

„A mai fost luată în calcul și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, dar și a indicatorilor tehnico-economici, la obiectivul de investiții legat de reabilitarea instalațiilor electrice interioare la pavilioanele 3 și 4 de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase «Sfânta Parascheva». De asemenea, pentru înființarea centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași au fost aprobate creditele bugetare pentru anul 2022”, a mai spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.