O nouă creștere a traficului de pasageri pe Aeroportul Iași

0
914

Aeroportul Iași a încheiat luna mai cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat de la începutul acestui an. Datele oficiale arată că 95.304 persoane au tranzitat aeroportul ieșean luna trecută, avansul fiind de peste 6 procente față de perioada similară a anului precedent, când au fost 89.796 de pasageri, și de aproximativ 45% comparativ cu luna mai 2016, când 65.855 de persoane au optat pentru serviciile Aeroportului Iași.

Și în ceea ce privește numărul de aterizări și decolări se observă o evoluție ascendentă. Astfel, la sfârșitul lunii mai 2018, au fost raportate 959 de mișcări pe Aeroportul Iași, cu aproape 8 % mai multe față de aceeași perioadă a anului 2017.

„Creșterea traficului este vizibilă, iar cifra cu care am încheiat luna mai din acest an demonstrează că suntem pe drumul cel bun. În sezonul estival ne așteptăm la o evoluție spectaculoasă a numărului de pasageri, ținând cont că partenerii noștri Wizz Air și Ernest Airlines vor opera noi rute externe, iar în orarul de vară au fost introduse deja mai multe curse charter spre destinații de vacanță în Grecia și Turcia. În plus, sunt anunțate creșteri ale frecvențelor pe anumite zboruri existente. În acest moment, avem o distribuție echilibrată a destinațiilor în toată Europa, și pentru prima dată vom putea deservi rute ce leagă regiunea noastră de țările nordice. Evident, nu ne oprim aici – discuțiile pe care le-am purtat de curând cu operatori de zbor renumiți au creat premisele pentru concretizarea unor proiecte mai îndrăznețe, cum ar fi conectarea orașului nostru cu hub-uri mondiale care asigură zboruri spre alte continente. Obiectivul nostru este să diversificăm portofoliul de rute, pentru a putea atrage un număr tot mai mare de clienți din regiune, dar și din Republica Moldova și Ucraina. Conectivitatea cu cât mai multe orașe importante reprezintă o provocare pentru noi, dar și o responsabilitate în plus – planul de dezvoltare a aeroportului pe termen lung, așa cum l-am gândit noi, va putea susține traficul intens de pasageri în următorii ani. Dezvoltarea regiunii și a comunității pe care o deservim depinde, fără îndoială, de evoluția aeroportului”, a declarat Cătălin Bulgariu, Director General Aeroportul International Iasi.