O adolescentă din Iași, campioană europeană la șah rapid: Ema Obadă

0
1140

Șahul românesc a înregistrat în acest final de an două rezultate de excepție prin două tinere șahiste de la Academia de Șah Cotnari Iași, scrie ZiaruldeIași.ro.

Ema Obadă, 15 ani, a devenit campioană europeană la șah rapid, turneu desfășurat online, cu o performanță de 2.489 (un indice afișat de soft, care arată nivelul arătat de concurent), iar Irina Bulmaga, 27 de ani, a triumfat la un puternic turneu internațional desfășurat în Spania. Irina a câștigat turneul din La Palma cu 9 victorii în 9 runde și cu un indice incredibil de 2.978, mult peste media marilor maeștri internaționali.

În vârstă de 15 ani, Ema Obadă este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național din Iași și traversează o perioadă foarte bună, în luna noiembrie devenind și campioană balcanică.

Produs sută la sută al Iașului, Ema a fost descoperită de Mihail Ștefanache la clubul Philidor, în urmă cu mai mulți ani, apoi a făcut pasul la Politehnica Iași și la Academia de Șah Cotnari, unde a lucrat cu antrenorii Vasile Manole, Vladimir Danilov și Vlad Ungureanu.

Prof. Vlad Ungureanu, antrenor și director al Academiei de Șah Cotnari Iași, a explicat de ce sunt atât de importante aceste rezultate prin prisma indicelui obținut.

”Ema Obadă a jucat un turneu de 7 runde, a pierdut una singură și le-a câștigat pe celelalte 6. Dar impresionantă este performanța realizată, indicele ei de joc fiind 2.489. Această performnță arată valoarea ei și a rezultatului obținut, similar aproape cu o mare maestră internațională. Acest succes ne dă speranțe pe mai departe, pentru că automat este calificată la Mondiale, într-o companie foarte selectă, cu numai 16 participante din toate lumea. Ne bucurăm foarte mult pentru acest succes al Emei, unul dintre copiii emblemă ai Iașiului”, a declarat prof. Vlad Ungureanu, care s-a referit și la rezultatul incredibil obținut de Irina Bulmaga, în Spania.

”Și Irina Bulmaga a reușit un rezultat foarte bun, la La Palma, în Spania, unde a devenit campioană cu 9 victorii din 9 runde și cu o performanță incredibilă – 2.978. Ceva inimaginabil nivelul la care a jucat ea. A prins o zi foarte bună, a bătut pe toată lumea, Pentru a vă da seama de performanța ei, să spunem că marii maeștri internaționali au de regulă performanțe de 2.600”.

Aflați amănunte de pe radiohit.ro.