O comunitate întreagă izolată de interese politice. Un primar îl atacă dur pe Maricel Popa

0
1421

Primarul comunei Ciorteşti, Alina Apostol, a avut o reacţie acidă după ce, trei ani la rând, a aşteptat intervenţia Consiliului Judeţean Iaşi pe drumul DJ 244D Coropceni -Ciortești. În continuare, acest tronson de drum arată ca după bombardament.

“Mă întreba zilele acestea presa, care este relația mea cu forurile județene și în ce măsură acestea se implică în dezvoltarea Comunei Ciortești, și am ales să răspund cu imagini aici, și să declar răspicat, că este zero! Zero sprijin, zero implicare, zero investiții din bugetul Consiliului Județean. Sunt primar PNL de 3 ani și tot de 3 ani Consiliul Județean Iași nici măcar nu a plombat drumul județean DJ 244D pe ruta Coropceni-Ciortești, tot de 3 ani nu vine nimeni să curețe zona de protecție, și tot de 3 ani se tot amână licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare și asfaltare, deși au în dulap documentația întocmită și autorizația de construire emisă! Am sperat în vară că se va realiza, surpriză, suma alocată era prea mică, și licitația a fost anulată! Au mai trecut trei luni, s-a aprobat actualizarea devizului, însă nu și actualizarea creditelor de angajament, pe scurt demersuri zero! Solicit public un răspuns cu o dată fermă pentru scoaterea la licitație a drumului județean, pentru că luna septembrie a trecut domnule președinte Maricel Popa și promisiunea de la Zilele Comunei Ciortești din 29 august, intenționez să o aduc în prim plan până la ducerea ei la îndeplinire!”, a declarat primarul Alina Apostol.