Muzeul “Nicolae Gane”, restaurat cu fonduri europene

0
858

Casa Memorială “Nicolae Gane” a primit fondurile necesare pentru reabilitare și reintroducerea în circuitul turistic. Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa și Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, au semnat astăzi contractul de finanțare. Sumele pentru reparații au fost obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural reprezintă o alternativă viabilă pentru stimularea dezvoltării urbane. Valoarea totală a proiectului este de 5 752 209 lei, din care 5 636 115 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, contribuția Consiliului Județean fiind de 116 093 lei. Durata de implementare este de 56 de luni. Zidurile clădirii, șarpanta, sistemul de preluare și evacuare a apelor pluviale și trotuarele vor fi refăcute și va fi achiziționat mobilier nou pentru exponate. Muzeul va găzdui expoziții permanente și temporare (fotografie, artă plastică, colecții de manuscrise, arhitectură și design), un laborator de restaurare a cărților și activități de legătorie.

“Prin Programul Operațional Regional se finanțează restaurarea monumentelor istorice din regiune și nu a existat niciodată un efort atât de mare, financiar și nu numai, pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Sunt foarte multe obiective care riscau să se dărâme dacă nu erau refăcute cu fonduri nerambursabile”, a spus Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Din anul 2006, Casa Memorială “Nicolae Gane” este în conservare deoarece structura de rezistență este afectată complet. Imobilul a fost construit în secolul al XIX-lea și a aparținut scriitorului și omului politic Nicolae Gane, primar al Iașului între anii 1872-1911. Începând cu anul 1993, clădirea a devenit muzeu.