Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, dezbătută luni în Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care se intitulează , va fi dezbătută, luni, în Camera Deputaţilor, urmând ca miercuri să se dea votul final. Este pentru a doua oară când liberalii depun moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis returnarea către PNL a moţiunii simple privind Sănătatea, cerând totodată refacerea acesteia.

0
1179

”Titlul s-a adresat către doi miniştri – Sănătate şi Muncă, ori legislaţia spune foarte clar: o moţiune simplă este adresată către un singur ministru”, a declarat secretarul Camerei Georgian Pop (PSD).

Deputatul PNL, Florin Roman, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, redepunerea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

”Având în vedere că Biroul Permanent a respins în şedinţa de săptămâna trecută depunerea (dezbaterea – n.r.) moţiunii PNL, invocând un titlu necorespunzător, revenim cu depunerea moţiunii pe Sănătate. Am schimbat şi titlul moţiunii, ca să nu mai deranjeze pe nimeni, care se intitulează <PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică>. Sper ca de data asta să putem dezbate această moţiune, să vedem pădurea de copaci, să vedem că în timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moţiune se fac ştatele de plată pe luna anterioară şi cei de la financiar nu ştiu cum să facă ştatele de plată, cu ce fel de sporuri, să vedem că medicii de familie sunt duşi la pierzanie, să vedem că lipsesc medicamentele din spitale, să vedem că se pierd finanţările pe spitalelele regionale, să vedem că mor oameni în spitale – 200 de decese în gloriosul dvs. mandat şi cred că sunt problemele cu adevărat importante asupra cărora trebuie să ne aplecăm dacă vrem să vedem cu adevărat că sunt probleme, că oamenii se pregătesc de grevă generală pentru că ceea ce spuneam încă din urmă cu trei-patru luni că acel regulament de sporuri a generat haos se confirmă. Cine nu vrea să înţeleagă treaba asta să se uite că din pixul ministrului plafonul este de 29% la Spitalul Universitar, dar dna Pintea merge în vacanţă cu dna manager, la Pantelimon e 18%, în alte locuri sporurile sunt efectiv făcute din pix de dna ministru”, a spus în plenul Camerei Deputaţilor liberalul Florin Roman.

“După 15 luni de guvernare PSD-ALDE, tot sistemul de sănătate este dat peste cap de o lege absurdă a salarizării, de lipsa tot mai acută a dotărilor spitaliceşti, de plafoane insuficiente pentru realizarea de analize medicale, de un deficit acut de personal de specialitate. Consecinţa: copiii şi adulţii mor cu zile în spitale. Medicamentele şi vaccinurile ori nu sunt, ori zac prin depozite. Bolnavii de cancer sunt umiliţi şi nu li se asigură medicamentele minimale, iar bolnavilor de hepatită li se refuză tratamente moderne”, susţin liberalii în textul moţiunii simple.
PNL mai acuză coaliţia de guvernare şi implicit pe ministrul Pintea că prin creşterile salariale din sistemul de sănătate au fost creaţi “angajaţi de mâna a doua” care au avut veniturile “ciopârţite”.
“Creşterile salariale din Sănătate produc „angajaţi de mâna a doua”, ale căror salarii au fost ciopârţite prin lege, fără niciun fel de explicaţie sau logică şi se bazează pe o intoxicare publică masivă despre dimensiunea creşterilor salariale. Problemele salarizării din Sănătate, aşa cum apar acum prin focare de proteste ale unor categorii de angajaţi, sunt doar vârful icebergului. Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat – rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor”, mai explică PNL în document.

Liberalii mai susţin că medicii de familie sunt văzuţi ca nişte duşmani ai sistemului medical.

“Medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. În toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minim 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. La noi alocările de la bugetul de sănătate către medicina de familie abia dacă se ridică la 5,8%, ceea ce nu înseamnă nici măcar subzistenţă. Medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. În toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minim 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. La noi alocările de la bugetul de sănătate către medicina de familie abia dacă se ridică la 5,8%, ceea ce nu înseamnă nici măcar subzistenţă”, potrivit sursei citate.