Mirel Damaschin, primarul care dorește continuarea proiectelor pentru comuna sa

0
1893

În comuna Dagâța sunt multe proiecte care trebuie continuate, motiv pentru care Mirel Damaschin, actualul primar, va candida în vederea obținerii unui nou mandat pentru a le finaliza.

Mirel Damaschin își privește locul de muncă ca fiind la fel de important ca formarea sa educațională sau întemeierea unei familii. Astfel că printre momentele notabile din viața sa, acesta ne-a mărturisit că absolvirea școlii, căsătoria, nașterea copiilor săi și câștigarea alegerilor locale din anul 2004 sunt cele mai importante.

“M-am dedicat proiectelor, iar ce m-a determinat să candidez acum a fost finalizarea acelor investiții și proiecte concepute, însă nefinanțate.

Astfel că îmi doresc finalizarea unor investiții la nivelul comunei atât din fonduri guvernamentale, cât și europene. Dintre care, cele mai importante sunt: alimentarea cu apă, modernizarea școlilor, pietruirea drumurilor din comună și modernizarea DC 78-DC 80″ – declară candidatul PNL.

Mirel Damaschin spune că prioritare sunt proiectele de alimentare cu gaz a satelor Dagâța și Mănăstirea, reabilitarea drumurilor comunale, sătești și de interes local în satele Dagâța, Mănăstirea, Poienile, Piscu Rusului, Boatca, Zece Prăjini, Bălășești, Buzdug și Tarnița. De asemenea, actualul primar își dorește să continue și investițiile în domeniul educației, de aceea, pe lista sa de proiecte pentru Dagâța se numără și reabilitarea școlilor din Buzdug, Tarnița, dar și a grădiniței din Mănăstirea, precum și construirea unui corp nou al școlii din Dagâța.