Miniștrii sănătății din statele Uniunii Europene vor participa în data de 16 iulie la reuniunea informală prezidată de ministrul german Jens Spahn și vor discuta despre controlarea pandemiei, consolidarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), asigurarea furnizării de medicamente în UE, precum și perspectivele creării unui Spațiu uropean de date privind sănătatea, se arată în comunicatul președinției germane la Consiliul UE.
Comisia Europeană a prezentat ieri, 15 iulie, măsuri imediate pe termen scurt pentru a crește gradul de pregătire a UE în materie de sănătate pentru apariția focarelor de COVID-19: ”Vigilența continuă și reacția rapidă din partea Comisiei și a statelor membre sunt esențiale în prezent pentru ca răspândirea virusului să poată fi stopată și pentru a se evita impunerea unor noi restricții generalizate de deplasare a persoanelor”.
Statele membre își coordonează din ce în ce mai mult răspunsul, ceea ce este absolut esențial pentru a garanta că epidemia este ținută sub control în întreaga UE.
”Virusul nu se oprește la frontierele UE. Comisia va continua să se coordoneze cu alți actori globali, inclusiv ONU și OMS, pentru a asigura răspunsul internațional necesar la această amenințare globală la adresa sănătății, inclusiv accesul echitabil la un posibil vaccin împotriva COVID-19”, se mai arată în comunicat.