După Australia, și Marea Britanie vrea ca Facebook să plătească pentru știrile din mass-media

0
586

Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății, a declarat la un post de radio că Marea Britanie trebuie să ceară Facebook să compenseze mass-media pentru știrile pe care rețeaua de socializare le găzduiește. Demnitarul a arătat că Guvernul studiază atent chestiunea.

Potrivit NewsWeek.ro, Hancock a arătat că Oliver Dowden, ministrul pentru Cultură, Digitalizare și Media, studiază foarte atent modul în care această rețea socială ar putea plăti presa pentru modul în care se folosește de știrile produse de mass-media din Marea Britanie. 

“Tot ce pot să spun este că sunt un mare admirator al Australiei și Canadei… Cred că aceasta este o chestiune foarte importantă și nu am nicio îndoială că secretarul pentru cultură o va analiza foarte atent“, a spus Hanckok la Times Radio, întrebat fiind dacă Marea Britania ar putea urma exemplul Australiei și va forța Facebook să plătească pentru conținutul utilizat. 

Răzbunarea lui Zuckerberg

Reacția lui Hanckock vine după ce, la 18 februarie, Facebook a blocat accesul la știri pe platformă pentru utilizatorii din Australia, ca răspuns la propunerea legislativă privind codul de conduită care obligă giganții tech să negocieze plăți către companiile de presă.

Măsura a fost criticată de producătorii de știri, de politicieni dar și de susținătorii drepturilor omului, toți acuzând că astfel este cenzurat accesul publicului la informații esențiale.

Criticile vin mai ales după ce pagini guvernamentale care vizau serviciile de sănătate și urgență, pagini privind acțiuni caritabile sau agenția de meteorologie au fost și ele blocate, Facebook recunoscând ulterior că acestea au fost „victime colaterale”.