Ministerul Dezvoltării alocă noi fonduri pentru infrastructura rutieră la Iași. 83 de obiective pe lista finanțării

0
3932

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației a aprobat, astăzi, Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului ”Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” din Programul Național de construcții de interes public sau social.

“Investițiile pe care le face Guvernul României țin cont în permanență de nevoile oamenilor și de dreptul acestora de a beneficia de condiţii decente de viaţă, iar drumurile sigure și trainice sunt doar o parte din infrastructura de care au nevoie cetățenii României. Acesta este și criteriul care a stat la baza includerii celor peste 1.200 de obiective în lista-sinteză a drumurilor care vor fi modernizate de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții.”, a spus ministrul Ion Ștefan.

Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de:
-reabilitare și modernizare drumuri;
-realizare și amenajare de trotuare, șanțuri betonate și poduri;
-amenajare de intrări în curți;
-asfaltare străzi;
-amenajare de alei și pasarele pietonale;
-reparații sectoare de drum comunal.

La nivelul județului Iași, programul vizează orașul Iași (modernizare strada Dealul Zorilor, modernizare strada Fântânilor și Trecatoarea Fântânilor, modernizare strada Cărămidari, modernizare strada Viorelelor), orașul Podu Iloaiei și comunele Andrieșeni, Aroneanu, Balș, Bârnova, Bivolari, Brăești, Butea, Ceplenița, Ciohorăni, Ciortești, Ciurea, Comarna, Costești, Costuleni, Cozmești, Cucuteni, Dagâța, Dobrovăț, Fântânele, Grajdruri, Gropnița, Holboca, Ion Neculce, Ipatele, Lespezi, Lețcani, Lungani, Mircești, Mironeasa, Miroslovești, Moșna, Moțca, Movileni, Oțeleni, Plugari, Popești, Porpricani, Prisăcani, Probota, Răchiteni, Răducăneni, Rediu, Românești, Schitu Duca, Sinesti, Stolniceni-Prajescu, Șcheia, Șipote, Tansa, Tătăruși, Todirești, Țigănași, Trifești, Țibănești, Ungheni, Victoria, Vlădeni și Voinești.

Lista completă poate fi accesată AICI