Mihai Chirica face apel la consens politic pentru dezvoltarea Iașului

0
656

În cadrul evenimentului de prezentare a programului de guvernare locală și județeană, Mihai Chirica, primar și candidat PNL la această funcție a făcut un apel către toate partidele politice din Iași să renunțe la orgolii și să achieseze la un consens pentru dezvoltarea Iașului.

Îmi doresc ca de anul viitor să avem un consens cu toate partidele politice pentru dezvoltarea armonioasă a Iașului. Această echipă nu poate exista fără ieșeni și trebuie să abandonăm orice orgoliu dacă ne dorim ca orașul nostru să fie cel mai important din România, după București. Dacă ratăm investițiile propuse în următorii patru ani, însemnă că nu ne-am făcut datoria față de ieșeni. Eu sunt optimist și încrezător în evoluția Iașului pentru că am găsit la București parteneri sinceri, care vor să se implice și au creionat deja planuri concrete. La rândul nostru sprijinim marile proiecte regionale, cum ar fi Spitalul regional de urgență, pentru care Primăria Iași a îndeplinit toate obligațiile, ca semn al seriozității de care am dat dovadă de la început. În acest context îi mulțumesc și președintelui României, Klaus Iohannis, cel care a fost alături de Iași în această perioadă mai tulbure pe care am traversat-o împreună, Îmi doresc ca Iașul să devină o punte solidă de legătură între estul și vestul Europei, îmi doresc ca Iașul să devină capitală economică dar și politică de anvergură europeană. Vreau să continui și să permanentizez pe următorii patru ani dialogul cu ieșenii, așa cum am avut ocazia, cu bucurie, și anterior, pentru promovarea celor mai bune idei de dezvoltare a orașului nostru.“, a declarat Mihai Chirica.