Mesajul emoționant al ministrului Costel Alexe: „malurile Prutului au fost reunite printr-un pod de flori… la 30 de ani distanță am înlocuit podul de flori cu podul umanitar”

0
978

Cu prilejul marcării a 30 de ani de la primul „Pod de flori” peste Prut când frontierele cu fosta Republică Sovietică Socialistă (RSS) Moldovenească au fost deschise, iar frații de pe ambele maluri ale Prutului au putut fi din nou împreună, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de facebook:

„Istoria s-a scris pe 6 mai 1990, când malurile Prutului au fost reunite printr-un pod de flori, iar frații s-au regăsit și îmbrățișat după 50 ani de despărțire într-un moment istoric de solidaritate.

Era pentru prima dată după cel de al 2 lea Război Mondial când frontiera româno-sovietică putea fi traversată fără acte.

La 30 de ani distanță de acel moment istoric, noi românii, suntem la fel de preocupați și interesați de sprijinirea fraților noștri de peste Prut pentru reluarea discuțiilor și tratativelor cu Uniunea Europeană, alinierea statului pe un făgaș democratic și european și atingerea obiectivele noastre comune!

La 30 de ani distanță am înlocuit podul de flori cu podul umanitar, Guvernul României alocând o sumă importantă pentru o donație făcută Republicii Moldova, ce va consta în materiale, echipamente medicale și medicamente. Va fi vorba de 500 de mii de măşti FFP 2 şi FFP 3, 50 de mii de combinezoane, medicamente Plaquenil şi Kaletra, necesare pentru tratamentul pacienţilor de COVID.

6 mai 1990 – România pentru toți românii!

Istoria s-a scris pe 6 mai 1990, când malurile Prutului au fost reunite printr-un pod de flori, iar frații s-au regăsit și îmbrățișat după 50 ani de despărțire într-un moment istoric de solidaritate. Era pentru prima dată după cel de al 2 lea Război Mondial când frontiera româno-sovietică putea fi traversată fără acte.La 30 de ani distanță de acel moment istoric, noi românii, suntem la fel de preocupați și interesați de sprijinirea fraților noștri de peste Prut pentru reluarea discuțiilor și tratativelor cu Uniunea Europeană, alinierea statului pe un făgaș democratic și european și atingerea obiectivele noastre comune!La 30 de ani distanță am înlocuit podul de flori cu podul umanitar, Guvernul României alocând o sumă importantă pentru o donație făcută Republicii Moldova, ce va consta în materiale, echipamente medicale și medicamente. Va fi vorba de 500 de mii de măşti FFP 2 şi FFP 3, 50 de mii de combinezoane, medicamente Plaquenil şi Kaletra, necesare pentru tratamentul pacienţilor de COVID. Alături de Premierul României, Ludovic Orban, am participat la îmbarcarea echipei de medici și asistenți români care a plecat în misiune în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această țară, aflat în prima linie de luptă împotriva epidemiei de coronavirus.Istoria noastră comună ne obligă și ne responsabilizează să nu abandonăm cauza identității comune și am convingerea că în granițele familiei europene vom fi din nou împreună, toate provinciile istorice românești sub același steag, aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură!#RomaniaPentruTotiRomanii #6Mai1990 #Solidaritate #OameniDeBunaCredinta

Gepostet von Costel Alexe am Dienstag, 5. Mai 2020

Alături de Premierul României, Ludovic Orban, am participat la îmbarcarea echipei de medici și asistenți români care a plecat în misiune în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această țară, aflat în prima linie de luptă împotriva epidemiei de coronavirus.

Istoria noastră comună ne obligă și ne responsabilizează să nu abandonăm cauza identității comune și am convingerea că în granițele familiei europene vom fi din nou împreună, toate provinciile istorice românești sub același steag, aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură!” – încheie ministrul.

Miercuri la ora 11:00 un nou gest de solidaritate s-a materializat când un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova au plecat din București pentru sprijinirea luptei împotriva COVID-19.