CCR a României, controlată de PSD, a declarat neconstituțional proiectul de lege inițiat de PNL privind tăierea pensiilor speciale!

0
2327

CCR a admis miercuri sesizările Înaltei Curți de Casație și Jutiție și a Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu exceția celor din Armată și Ministerul de Interne.

Camera Deputaților a aprobat, în luna ianuarie, proiectul de lege inițiat de Partidul Naţional Liberal privind eliminarea pensiilor speciale.
Potrivit proiectului, urmau să fie eliminate:
 • pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori;
•  pensiile judecătorilor şi procurorilor, ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor;
• pensiile funcţionarilor publici cu statut special, ale funcţionarilor publici parlamentari;
•  pensiile membrilor corpului diplomatic şi consular al României;
•  pensiile membrilor Curţii Constituţionale şi ale personalului aeronautic civil;
•  pensiile aleşilor locali, primari şi viceprimari, precum şi preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.

Dezbaterea proiectului a avut loc pe fondul nemulțumirilor magistraților și grefierilor față de prevederile acestuia, astfel că multe instanțe și parchete din țară și-au suspendat la acea vreme activitatea.

9.463 de români primeau pensie specială la finele lunii martie 2020, cu 175 mai mulți decât în perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres. Ei primesc aproape 114 milioane de de lei, cea mai mare parte de la bugetul de stat, deoarece contribuția lor acoperă doar o mică parte din pensia primită.

4.018 dintre cei cu pensii speciale sunt foști magistrați, beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Ei au cea mai mare pensie medie, respectiv 18.880 lei, din care 17.614 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat (contribuția lor). Este important de menționat faptul că din cei nouă judecători ai Curții Constituționale, șase primesc pensii speciale.


Pensiile speciale nu sunt calculate pe bază de contributivitate, la fel ca restul pensiilor, ci reprezintă un procent din salariul din ultima perioadă de activitate. De exemplu, pensia medie pentru foștii procurori și judecători este de 18.716 lei, din care 17.409 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat. În acest fel, cei care primesc pensii speciale sunt privilegiați comparativ cu pensionarii obișnuiți, care primesc banii de bugetul asigurărilor sociale de stat, strict pe baza contribuțiilor.