Membru USR, despre intențiile lui Cosette Chichirău: “Ea oricum voia la Bucureşti, localele au fost doar un mod de a-şi mai creşte cota politică pe banii partidului”

0
748

Tensiunile din interiorul Alianței USR PLUS continuă. Adina Popa, membru USR Iași a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare că mai mulți membri ai filialei sunt nemulțumiți de modul în care se realizează listele pentru alegerile parlamentare, prezentând și motivele pentru care candidata alianței pentru Primăria Municipiului Iași nu s-a ridicat la așteptările ieșenilor, se arată într-un articol publicat de Ziarul Evenimentul.

„Primăria Iaşi a fost pierdută detaşat de candidata noastră, care se pare că nu era deloc ceea ce aşteptau ieşenii ca alternativă la Mihai Chirica. Dacă la europarlamentare Alianța a avut la Iaşi 60.000 de voturi, iar la prezidențiale 38.000, acum a luat doar 26.000. E clar că a intervenit o dezamăgire în rândul ieşenilor. Rezultatul nu se explică doar prin absența listelor suplimentare, pentru că în alte oraşe s-a putut. Pur şi simplu candidata nu a convins (…). La Consiliul Local, Cosette a decis apoi foarte dramatic că nu face cu nici un chip majoritate cu PNL, că vom sta în opoziție. După ce a făcut scandal şi a rupt orice punte de colaborare matură dintre PNL şi consilierii USR PLUS în folosul ieşenilor, imediat şi-a anunțat intern candidatura la un nou mandat de deputat. Ideea de a lupta pentru Iaşi ca consilier sau chiar viceprimar (…) e de neconceput pentru ea. Ea oricum voia la Bucureşti, localele au fost doar un mod de a-şi mai creşte cota politică pe banii partidului (adică ai cetățenilor). Cred că oamenii au intuit lipsa de sinceritate şi de loialitate față de Iaşi, au simțit că face campanie de parcă nici n-ar vrea să câştige”, spune aceasta.