Marius Minea, Președintele TNL Iași: ” Zi de zi suntem parte a comunităților din județul nostru pentru că ne dorim să fim aproape de oameni și de nevoile lor!” (P)

0
920

Președintele TNL Iași, consilierul județean Marius Minea, candidat la Camera Deputaților, este un tânăr mereu implicat în viața comunității rurale ieșene. În această perioadă, Marius Minea a efectuat vizite în mai multe comune din județ, alături de președintele CJ Iași, Costel Alexe, având întâlniri cu cetățeni și administrația locală. Comuna Hălăucești este un astfel de exemplu, unde oamenii beneficiază de condiții de trai moderne, la standarde europene.

Comuna Hălăucești îmi este cunoscută de ani de zile, iar colaborarea cu domnii Anton Iosif și Petru Burbulea a fost întotdeauna de succes, urmărind ca proiectele de interes ale comunității să fie implementate! Administrația liberală a făcut ca această comună să beneficieze de modernizarea școlilor și grădinițelor la standarde europene, de astfaltarea drumurilor, iar grija privind nivelul de trai al cetățenilor a fost dintotdeauna o prioritate.Alături de Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, am participat săptămâna trecută la slujba de duminică, ocazie de a ne întâlni cu cei ce ne-au acordat încredere prin votul de pe 27 septembrie! Zi de zi suntem parte a comunităților din județul nostru pentru că ne dorim să fim aproape de oameni și de nevoile lor! În calitate de consilier județean m-am implicat constant în vederea dezvoltării zonei rurale a județului nostru, la fel voi proceda și în calitate de deputat prin sprijinul acordat autoritățile locale pentru atragerea fondurilor europene. “, a precizat Marius Minea, candidat din partea PNL Iași la alegerile parlamentare din 6 decembrie.