Marius Dangă a câștigat alegerile pentru președinția PNL Municipiul Iași

0
984

Liberalul Marius-Sorin Dangă a fost ales duminică în fruntea organizației municipale a PNL Iași.

„Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată și îi felicit pe toți cei care au ales astăzi, după o perioadă cu multe provocări, să se implice în dezvoltarea Organizației Municipale. Prioritatea noastră este consolidarea unei echipe unite care se va implica în evoluția filialei și orașului nostru” – a declarat acesta.

Marius Dangă care este, de altfel, și vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, a obținut 98 voturi, în timp ce contracandidatul său, Vasile Cotiugă, 16 voturi, iar alte trei au fost anulate. 

De asemenea, menționăm faptul că alegerile pentru șefia organizației județene a PNL Iași vor avea loc pe 3 iulie, iar, până acum, și-a anunțat candidatura deputatul Alexandru Muraru.

Citește și: Deputat Alexandru Muraru: Am decis astăzi să-mi depun candidatura la funcția de președinte al Organizației Județene PNL Iași