Madicii din Iași au prelevat organe de la un bărbat de 76 de ani, cel mai în vârstă donator din Moldova

0
802

Medicii ieșeni au prelevat ambii rinichi ai unui bărbat de 76 de ani, aflat în moarte cerebrală, care a devenit astfel cel mai în vârstă donator din zona Modovei. Cei doi rinichi au fost transplantați la Spitalul Clinic C. I. Parhon unei femei de 62 de ani și unui bărbat de 54, potrivit Mediafax.

Operația de prelevare a rinichilor a avut loc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică la Spitalul Sfântul Spridon din Iași. Donatorul, un bărbat de 76 de ani, era în moarte cerebrală după ce a suferit arsuri și intoxicații cu monoxid de carbon în urma unui incendiu.

„Este cel mai bătrân donator pe care l-am avut. Era un pacient de 76 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon, de la care s-au putut preleva doar rinichii, țesutul nici nu intra în discuție din cauză că suferise arsuri pe o suprafață mare de corp, iar restul organelor la această vârstă nu erau eligibile pentru transplant”, a declarat Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași.

Cei doi rinichi au fost transplantați la Spitalul C. I. Parhon.